Gina

Ce-l determina pe-un om sa-si bata joc de toti cei pe care-i considera mai slabi decat el? Printre alte “calitati” o are si pe cea a barfei, ii place sa stie tot, incat s-ar putea sa-i spun la un moment dat de cate ori ma duc la baie pe zi si ce fac acolo, de fiecare data, cu lux de amanunte.

Si am cateva idei dar nu le-am pus f bine la punct, dintre care:

1. Ii place sa se simta mare si tare, si ii baga pe ceilalti la categoria “nu-i duce prea mult mintea”, “naivi”.

2. Ce mi-am dat seama de mai curand: i se pare ca-i o fapta buna, ca le face un bine, ca asta-i viata, “mai dai, mai iei”. Si are impresia ca faptele astea intaresc caracterul. La care eu ma intreb de ce trebuie sa fie viata cum ti-o fac altii si nu cum ti-o faci tu.

3. Are un complex de inferioritate, si singura modalitate pe care a gasit-o e sa isi hraneasca mandria. Sa se simta destept fata de altii, pe care-i considera prosti.

4. Si-a luat-o cand era mic, de multe ori. Si acuma se razbuna pe care apuca.

Oare… nu-si da seama ca asa-i alunga pe toti de langa el? Poate ca ii pastreaza pe unii… insa doar pe cei care-s ca el.

Dupa cum vad eu, ce face el atrage admiratia, dar din pacate doar pe a celor pe care intr-adevar nu-i duce capul prea mult. Si atunci unde ajunge?

Ma enerveaza uneori de-mi vine sa-i bag pe gat vorbele. Si pe de alta parte mi-e mila ca nu isi da seama ca mai bine ar da dovada de niste principii bine formate. Si ca mai bine ar pune accentul pe faptul ca toti sunt oameni, care au suflet si cap, atat cat pot duce.

Uneori poti descoperi intr-un om mai putin destept sau fara cultura generala, pe cineva care poate infrunta mai multe decat tine, si te poate ajuta cand ai nevoie. Dar n-o sa ai timp sa afli asta, pentru ca deja i-ai pus eticheta:  e prost.

S-ar parea ca vom ajunge-n Iasi, cu treburi si ceva timp de relaxare. Si ca o sa conduc o parte din drum, pentru ca vreau sa invat mai bine. Si…. daca aveti impresia ca nu-i ok, sa nu fiti pietoni sfarsitul asta de saptamana :)).

Eventual nici sa nu parcati masina pe Lapusneanu, ca vin eu :)))), si nu de alta, dar am nevoie de loc de parcare care sa nu fie inghesuit :))

daca stiti cum sa scot blogroll din tema. E pus automat, din sidebar l-am scos si vad ca tot e acolo. Vroiam sa apara doar pe categorii si n-am idee ce sa-i mai fac mai departe. Daca footerul are vreo legatura nu stiu sa umblu acolo ca-s o gramada de caractere scrise la rand, din care nu inteleg nimic.

Va rog mult.

Am dat peste site-ul lui George Pruteanu intamplator, cautand o poezie a lui Eminescu. Si am inceput sa citesc de la capitolul “idei traite”. Intotdeauna am avut impresia ca omul asta are ceva de spus, ceva important. Si ma regasesc citind pareri despre aculturalitate si manele.

Cei care vor intr-adevar sa stie ca vor avea un copil inteligent, care sa urmeze un drum al ascensiunii personale si profesionale, cred ca au nevoie sa citeasca si sa compare. Ce vad in fiecare zi pe strada, ce aud in fiecare zi din apartamentul vecinului care asculta “muzica”, cu ce scrie acolo.

Trebuie sa spun acum ca si eu ascult muzica la un volum mai ridicat, destul de des. Insa ma apar, sa spun asa, cu faptul ca ascult folk, ascult chill out. Si sunt genuri de muzica ce tind sa cred ca educa, ca servesc pe tava multe nereguli din viata de zi cu zi. Ca sunt o portie de realitate spusa-n versuri pe care ar trebui s-o bage in seama multa lume.

Nu spun ca nu trebuie sa se si relaxeze oamenii, ca trebuie tot timpul sa citeasca sau sa lucreze, sa invete. E ok sa si faci un gratar din cand in cand, dar nu in fiecare weekend. In principiu ai prieteni, pe care-i vezi mai rar, si atunci e de preferat sa si te simti bine, sa si discuti chestii ce relaxeaza. Dar nu prea implica barfa, din punctul meu de vedere, decat daca ce face altul te priveste si te deranjeaza direct. Atunci e posibil sa ai nevoie de o parere din afara, de un punct de vedere, ca sa gasesti o solutie buna sa nu te mai afecteze.

Cred ca-s cam multe spuse azi :). Creierul meu toarce

care e la ora 12 astazi. M-am trezit si am citit cateva capitole dintr-o carte de afaceri. Si acuma ma intrebam cati oameni mai sunt educati sa gandeasca pentru ei. E clar ca la scoala nu prea te mai invata chestia asta. Putini profesori mai sunt care iti dau in fata un fapt in sine si te determina sa il interpretezi.

Multi sunt invatati sa copie, nu sa aduca propria rezolvare pentru probleme. E vorba aici de coduri personale scrise de parinti si de invatatori. E ok sa le copii, cred, dar pana la un moment dat. In sensul ca nu poti rezolva o problema de cuplu in sensul bun daca tu ai fost invatat inainte doar sa tipi si sa iti impui punctul de vedere. De asemenea problema nu se rezolva daca doar inghiti ce are celalalt de spus si nu se ajunge la un consens. Un loc in care fiecare din persoanele afectate sa obtina cate ceva din ce-si doareau.

Ideea e ca la un moment dat trebuie sa gandesti singur, fara influente din afara, cum e mai bine pentru cei implicati. Si nu poti ajunge la rezultate daca nu asculti si celelalte pareri. Privirea asupra lucrurilor e de  cele mai multe ori subiectiva. Nu sunt multi oameni care se pot detasa de problema si care pot gasi solutii obiective.

Sa iau niste exemple:
1. Daca ai parinti bogati care de fiecare data vin si dau mita subventioneaza scoala pentru ca tu sa mergi mai departe si sa ti se stearga prostiile pe care le faci intri intr-un fel intr-un cerc vicios. Stii cat de bine te simteai, protejat si mare pentru ca nimic nu te atinge, pentru ca are cine sa iti rezolve belelele in care intri. Si atunci o sa continui la fel pana cand ori parintii n-or sa mai fie si afacerea lor ramane in mana ta iar tu o duci la faliment, si atunci ar trebui sa inveti ceva semnificativ de acolo. Daca poti. Si a doua chestie care ti se poate intampla, din cate vad eu, si cea putin mai buna, e sa te bage in firma sa inveti sa muncesti. Si sa te duci acolo s-o iei de la zero, de la maturator. Ca sa stii sa respecti si pe omul de serviciu, si pe secretara, si pe toti cei care mai lucreaza in cadrul firmei.

2. Daca parintii tai sunt bogati si te invata de mic care-i treaba cu succesul in viata ai mult mai multe avantaje. Si ar cam fi ceva ideal sa primesti de acasa educatia buna ca sa te poti descurca in viata de unul singur.

3. Daca parintii tai fac parte din clasa medie si sunt genul de oameni care aspira spre mai mult cel putin ai cum sa inveti din actiunile lor, daca ai ocazia, si poti prinde din aer. Si ar fi bine sa ai noroc de niste oameni care sa aiba timp pentru tine, sa vorbeasca cu tine. Nu sa fie genul de oameni care lucreaza foarte mult, cand vin acasa sunt obositi si n-au timp pentru tine. Atunci, o solutie frumoasa ar fi sa te autoeduci, daca ai viziune si intuitie, daca ai dorinta de a face mai multe, de a invata de la orice. Nu-s vorbe spuse-n vant, nici poezia lui Eminescu, “Invata”,  nu e fara noima. Eu, personal, tind sa invat mai multe din natura, din oranduirile ei, de la animale si insecte, decat de la oameni. Pentru ca sunt asa de multi, si unici toti, si cu atat de multe fete incat n-ai cum sa ai incredere ca e bine. Desi, se intampla sa iau si de la oameni invataturi, dar doar pe cele pe care mi le dicteaza constiinta ca-s bune.

4. E bine si daca parintii sunt din clasa medie, care aspira spre mai mult, si au timp pentru tine. Si vorbesc cu tine. O sa inveti asa sa ai incredere, sa gasesti solutii, sa crezi ca se poate, sa vrei sa se poata.

5. Si.. daca sunt din clasa medie si nu cer mai mult, se multumesc cu ce au, atunci nu stiu cat de departe se poate ajunge. Mai degraba eu cred ca se merge-n jos. Pentru ca apar noi si noi impozite, ei mai fac un imprumut la banca, fac o ipoteca pe casa, si atunci tu o sa trebuiasca sa iesi din datoriile lor. Asa ca nu e o situatie prea fericita.

6. Ultima varianta pe care o vad eu e sa fie ai tai din clasa de jos. Sa fie genul de persoane care sa astepte totdeauna subventie de la stat. Genul de oameni care asteapta sa le pice din cer, si ei sa se planga tot timpul ca nu li se da, ca nu ii ajuta nimeni. Eu sunt de acord cu ajutorul, dar … nu le dau bani alora de cer pe strada, ori le dau ceva de mancare ori nimic.

Am fost mai demult intr-un sat de langa Iasi unde erau genul de oameni de mai sus, ultimii descrisi. Si ma gandeam, daca tot au atata timp liber, daca le dau seminte sa planteze in pamant nu imi vor arunca cu ele-n cap?

Si asta ma aduce in alt punct, cati dintre noi mai gandim pe termen lung. Cati dintre noi mai suntem care preferam sa “plantam o samanta care sa rodeasca in 3 luni” decat sa “cumparam rodul” cu bani mult mai multi. In ghilimele pentru ca am dat-o in filosofie, in metafore.

Ideea e ca multi, din orice fac sau primesc, asteapta beneficii imediate. Isi pun toata speranta acolo si cand nu reusesc se demoralizeaza. Oh, da, si eu am facut asa, si mi-am dat seama ca gresesc mult.

Imi amintesc cum o ruda de-a mea, cand avea vreo 24 de ani, muncea foarte mult si economisea bani. Traia din putin pentru a putea investi mai tarziu in ceva ce avea sa dea rod bogat. Si, drept dovada, acum are afaceri destul de maricele din care se poate descurca chiar foarte bine. Si inca evolueaza.

La variantele de mai sus, despre oameni, o buna solutie, chiar foarte buna, doar ca ia timp, in functie de fiecare om, este autoeducarea in lumea in care traim. Asta inseamna cunoasterea legilor si situatiilor si folosirea lor in favoarea noastra. Inseamna sa stim ce se intampla, cand se intampla, si la ce ne-ar fi de ajutor.  Cel putin eu asa gandesc, nu stiu voi

.. am testat senzatia de-a fi treaza intr-un grup de oameni foooaaarte ametiti, si nu e prea placut. Dar.. asa se intampla cand bei antibiotice si trebuie sa conduci masina.

Macar am jucat biliard, ce nu mai facusem de multa vreme. Dap, in sfarsit am gasit un club misto in Radauti unde au mese bune si e muzica destul de bunicica sa ma simt bine. Si cred ca o sa ma mai duc acolo.

Întinsă-n iarbă colora cerul cu gânduri.

Era o zi călduţă şi o linişte de mormânt. Urmărea traseul norilor. Stratul din spate adulmeca razele ascunse ale soarelui, având marginile arse de-un alb dureros. Mai aproape de ea erau cei albaştri. Uneori îi vedea puţin cam grei, întunecaţi, pentru că nu primeau destulă lumină.

Din când în când reuşea să se bucure de căldura venită aievea de sus. Dar pamântul rece o devora din spate. Începu să audă vantul. Cobora pe nesimtite din nori. Cântecul surd şi sfaşietor al vioarelor îi cuprinse, crescând, tot corpul, tot sufletul. Iarba se legăna parcă-n ritm de vals.

Îi lipsea dansul, pictura, cântecul plin de sentimente. Întotdeauna se întreba cum au fost aranjate toate, tot timpul le admira cu dragoste şi-şi dorea sa creeze. Să-şi bage mâinile-n lut şi să îi dea forma şi culoarea unui curcubeu.

Şi avea atatea de oferit, doar să fi fost cineva să le vadă, să le simtă, să înţeleagă…

Şi-şi dorea ca oamenii să fie puţin mai sensibili, să poată auzi cântecul unei păsări fără să arunce cu pietre după ea, să asculte vântul fără să se gândească la frig, să adulmece o floare fără să-şi dorească s-o rupă şi s-o ţină-n casă, până moare. S-o ude şi să aibă grijă de ea.

N-are nevoie de vază cu apă, zahăr şi aspirină, nu! are nevoie de rădăcină; de-o rădăcină şi de pămant! şi de soare, de mult soare! şi de multă căldură.. doar aşa mai poate înflori şi la anul… Şi, poate, dacă o iubeşti mult o să înflorească de mai multe ori decât te aştepţi tu. Şi dacă o iubeşti dă-i ce are nevoie, nu ce vrei tu…

Dar.. nu sunt toţi oamenii ca mine…

Un om mi-a spus mai demult ca “puţini mai ştiu să rupă o floare”, eu aş spune că puţini mai ştiu ca floarea nu trebuie ruptă… decât dacă aşa o ajuţi să crească şi să înflorească…