si ceai de menta. eliberam. orice

Am un cap strans in patent, cu prea multe idei mancate si neterminate de digerat. Doare

Si il tratam acum

si mai aproape…

Intr-adevar, e ora 2:12 am

Mi-a adus un zambet si totodata mi-a amintit ca trebuie sa si dorm. Si… m-a impresionat, de asta a trebuit sa scriu mai intai pe blog despre asta :)) cred ca devin addicted

Era o seară caldă cu adieri de linişte şi foşnet de valuri. Cerul presărat cu stele mi se cufunda tot mai adânc în suflet . Luna avea grijă de mine, o simţeam măreaţă şi puternică.

Lumina tot în jur oferindu-mi câtă aveam nevoie ca să pot visa, să mă pot întreba ce există dincolo de mare, să ma bucur pentru pescăruşii care dormeau îmbrăţişaţi. Ascultam vuietul surd al mării şi mă simteam mică în faţa ei. Mă cufundam din ce în ce mai mult în atmosfera feerică din jurul meu şi vroiam să cânt.

Nu mai ştiu când m-am ridicat de pe nisipul cald, ştiu doar că m-am regăsit cântând şi dansând singură. Atingeam cerul, culegeam stele, alintam luna încet cu genele şi ea-mi făcea din ochi.. Apa îmi şoptea gânduri nespuse până atunci. Fiecare palmă de apă avea ascunsă-n ea, ca pe-o comoară, câte-o poveste de dragoste. Şi atunci mi-am dat seama de ce are marea puterea de-a muta munţii: pentru că poartă cu ea o mulţime de poveşti pline de sentimente profunde…

Nu as fi reusit nimic sa fac daca nu isi prindea el urechile.

Si bonus, acuma pot baga si google analytics-ul la loc, pentru ca de cand am schimbat tema imi dadea eroare.  Si am folosit doar feedjit.

:)  me happy now

Ideea de baza era ca nu conteaza prin ce greutati treci, conteaza cum ai iesit din ele. Insa rememorarea cumva roade, dar intareste si le aseaza ordonat. Asta e un lucru bun

Stresul cauzeaza multe. Nu stiu cati dintre voi va regasiti in fotoliile de acasa fumand si band o bere. Daca e un mod de distractie e ok, insa daca e un mod de fuga de realitate e dependenta. Mai mult cauzeaza nevoia de alcool factorii psihologici decat factorii fizici. Dap, deseori beam bere si fumam mult , dar ma apuc de manuit volanul masinii, deci fara alcoale de-acum, si chiar ma bucur ca le-am rarit in ultima vreme

E  stresul de la munca, e stresul de acasa, doar gandul ca “iaaar tre sa fac mancare”, “iaaar tre sa spal covoare” creeaza o atmosfera incarcata cu energii negative. Nu stiu cati dintre voi credeti in bioenergie, dar eu cred in mare parte. Pentru ca am simtit efectul tratamentului combinat cu autosugestia.

Toti factorii de stres se anuleaza cerand putin ajutor, daca e de la cine, cum ar fi frati, surori, parinti, prieteni; sau invatand sa-l controlati. La varianta a doua deja e o intreaga poveste de spus, si o las pentru o zi viitoare.

Exista tehnici de relaxare bazate pe respiratie, o respiratie profunda si cat mai indelungata. Cand am nevoie de relaxarea mintii ca sa pot invata mai departe o aplic ascultand si muzica feng shui sau chill out. Inchid ochii si ma gandesc ca-s in parc pe-o banca, e aer curat, e cantecul pasarilor si tot ce mai implica, inclusiv mirosul de toamna, actual. Dupa 5 minute deja ma simt mult mai usoara si mai libera in tot ce inseamna cuvantul.

Am o problema, in general, cu increderea in oameni. Si acum realizez ca de fapt tine de increderea in mine si de asteptari. Da, intotdeauna oamenii, ca si mine, au asteptari. Am fost dezamagita de-a lungul vietii de multe ori, pentru ca nu reuseam sa accept persoanele asa cum erau si vroiam mai mult de la ei. Da, o greseala destul de mare pe care ma obisnuisem sa o repet. Si s-a intamplat sa fiu dezamagita, de multe ori. Asa ca asta inseamna sa sufar, si m-am intarit destul de mult incat sa-mi dau seama cand fac o greseala si sa o pot repara.

Spuneam intr-un post anterior despre un om care barfeste si-si bate joc. I-am raspuns crunt si am crezut ca o sa spuna lucruri negative despre mine, caracterizandu-ma doar dupa asta. Am fost uimita sa aflu ca a afirmat doar ca-s sensibila. Si a avut dreptate.

Ce inseamna acceptare.. ? hm..

Banui ca e ideea de a te accepta pe tine, in primul rand, asa cum esti. De a te vedea ce esti si unde poti ajunge. Si abia apoi sa-i intelegi pe ceilalti. Chiar atunci cand cineva iti tranteste vorbe aiurea in fata. Daca e indreptatit sa faca asta probabil ca e un subiect de gandire, eventual trebuie sa faci ceva ca sa reglementezi. Insa daca se exagereaza probabil ca acela ar fi in situatia de a-si cere scuze.

Ma intreb dac-o sa pot sa fiu sensibila la cuvinte si reactii mutuale dar rezistenta la replici taioase. Probabil ca trebuie mult exercitiu.

Ce nu stiu eu, pentru ca nu am avut ocazia sa intreb, sa testez,  e daca realatiile mai apropiate necesita ca oamenii sa-si descopere din cand in cand si vulnerabilitatile. Adica… asta nu-i face putin mai umani?

In sensul ca stiu foarte bine cum e sa fii inchis, ca nu vrei sa te vada nimeni cand suferi. Am fost un fel de baiat cu aratare de fata intr-o perioada, si inca mai sunt uneori, doar fata de anumite persoane. In principiu am testat sentimentul in care persoane isi bat joc de tine si se folosesc de vulnerabilitatile tale ca sa obtina ceva… Si oare din cauza asta ar trebui sa nu mai scriu pe blog ganduri de genul asta si sa le pastrez doar pentru mine? Voi nu ati simtit asa ceva? Daca da… ati invatat ceva din asta? Eu am inteles ca trebuie sa imi aleg foarte bine oamenii din jurul meu. Voi, care cititi ce debitez eu la ore tarzii, adeseori, nu va intrebati nimic? Doar traiti?

Nu cred…

Care-i legatura cu acceptarea? … Probabil ca incep sa ma accept, in postura in care sunt, incep sa ma inteleg, din ce in ce mai mult, si pentru ca mi-e mai usor, scriu aici. Treaba cu vulnerabilitatile am scris-o pentru ca incerc sa inteleg ce face un om sa fie asa de inchis in privinta asta. Si.. probabil ca e frica de acceptare a celorlalte bucati din el, cand imaginea de sine e cu totul alta. Sau e doar dorinta de a avea controlul, de a nu da sansa altora sa fie la acelasi nivel cu ei… hm… nu mai continui, ganditi voi, au mi-am gasit concluziile…

Pentru ca am vazut la Ines un text in care m-am identificat o sa scriu despre asta. Asadar, despre ce ma face pe mine sa inventez probleme cand totul merge prea bine.

Citind despre oameni am ajuns la capitolul “Comportament agresiv, pasiv si asertiv”. Si le voi prezenta pe scurt in ce urmeaza:

1. Comportamentul agresiv se manifesta prin neglijarea dorintelor celuilalt, impunerea punctului de vedere. Acele persoane nu prea stiu sa asculte, prefera sa vorbeasca, si mult. Nu respecta pe celalalt, il intreruope frecvent. Asta duce la senzatia ca tot timpul este in competitie cu cineva, duce la izolare sociala si se asteapta doar la conflicte, intr-o lume in care au creat-o astfel. Sunt dominati de manie si frica, si ii conduce la evitarea oamenilor.

2. Comportamentul pasiv reprezinta partea opusa a celui de mai sus. In sensul ca acei oameni prefera sa indeplineasca cerintele celorlalti neglijandu-le pe-ale lor. Nu isi pot exprima dorintele, sau fac acest lucru indirect, vorbesc putin si sunt distanti. Consecintele acestuia duc la depresie. Ceilalti ii vad pe oamenii de genul asta ca fiind fara stima de sine si genereaza mila si dezgust. Intr-un final evitarea lor.

3. Calea de mijloc a celor doua este comportamentul asertiv. Si aici ma refer la gasirea unei cai de mijloc, unde fiecare dintre oamenii implicati sa aiba partea lor de castig. Sunt oameni care stiu sa asculte si sa vorbeasca la fel de consistent, si se exprima direct si deschis. Consecintele acestui comportament duc la respect mutual, la oameni prietenosi si sentimentul de control asupra situatiilor.

Ce mi-am dat eu seama cand am citit ideile descrise succint mai sus este ca eu fusesem invatata sa lupt cu orice si oricine ca sa am dreptul la ceva. Eram partial agresiva, partial pasiva. Si, evident, cand nu era nici o problema in viata mea trebuia sa-mi inchipui una. Ca sa am cu ce-mi ocupa mintea. Pentru ca eram tot timpul cu ideea ca peste tot exista conflicte. Cand, de fapt, conflictul meu era in interior, si nu intelegeam de ce faceam asa ceva.

Asa ca, mi-am gasit ocupatie, mi-am gasit de invatat. Si creierul meu a inceput sa toarca informatii pozitive si folositoare, nu idei inchipuite. Si evoluez, incet si sigur

Si am cateva idei dar nu le-am pus f bine la punct, dintre care:

1. Ii place sa se simta mare si tare, si ii baga pe ceilalti la categoria “nu-i duce prea mult mintea”, “naivi”.

2. Ce mi-am dat seama de mai curand: i se pare ca-i o fapta buna, ca le face un bine, ca asta-i viata, “mai dai, mai iei”. Si are impresia ca faptele astea intaresc caracterul. La care eu ma intreb de ce trebuie sa fie viata cum ti-o fac altii si nu cum ti-o faci tu.

3. Are un complex de inferioritate, si singura modalitate pe care a gasit-o e sa isi hraneasca mandria. Sa se simta destept fata de altii, pe care-i considera prosti.

4. Si-a luat-o cand era mic, de multe ori. Si acuma se razbuna pe care apuca.

Oare… nu-si da seama ca asa-i alunga pe toti de langa el? Poate ca ii pastreaza pe unii… insa doar pe cei care-s ca el.

Dupa cum vad eu, ce face el atrage admiratia, dar din pacate doar pe a celor pe care intr-adevar nu-i duce capul prea mult. Si atunci unde ajunge?

Ma enerveaza uneori de-mi vine sa-i bag pe gat vorbele. Si pe de alta parte mi-e mila ca nu isi da seama ca mai bine ar da dovada de niste principii bine formate. Si ca mai bine ar pune accentul pe faptul ca toti sunt oameni, care au suflet si cap, atat cat pot duce.

Uneori poti descoperi intr-un om mai putin destept sau fara cultura generala, pe cineva care poate infrunta mai multe decat tine, si te poate ajuta cand ai nevoie. Dar n-o sa ai timp sa afli asta, pentru ca deja i-ai pus eticheta:  e prost.

Eventual nici sa nu parcati masina pe Lapusneanu, ca vin eu :)))), si nu de alta, dar am nevoie de loc de parcare care sa nu fie inghesuit :))

Va rog mult.