Povestea ghemelor pufoase si calde – un vis dorit

 

Știi povestea ghemelor pufoase și calde?

A fost odata ca niciodata o tara in care toata lumea era fericita.

Fiecare persoana se nastea cu un sac fermecat care continea un stoc interminabil de gheme pufoase si calde.

Cand acestea erau daruite altor persoane, ele erau ca atingerea mainii unui copil mic, astfel incat oamenii simteau caldura si afectiune ori de cate ori primeau un ghem pufos si cald. Si pentru ca sacii erau fermecati, fiecare putea cere si primi oricat de multe gheme calde vroia.

Intr-o zi, a venit o vrajitoare rea, care a raspandit zvonul ca nu vor fi intotdeauna suficiente gheme in saci.

Vrajitoarea vroia sa vanda o licoare care aduce fericirea, astfel ca stocurile gratuite de gheme pufoase calde nu erau benefice pentru afacerea ei.
Oamenii au inceput sa ascunda ghemele pufoase calde, in caz ca zvonul ar fi adevarat, astfel ca, la fel ca in cazul pietelor financiare, au sfarsit prin a face acest lucru sa devina real.

Acum locuitorii nu mai erau la fel de fericiti. Oamenii daruiau gheme numai cu economie, si chiar si atunci vroiau un ghem in schimb, de fiecare data. Unii au inceput sa daruiasca gheme din plastic, astfel incat sa pastreze originalele pentru ei. Desi pareau foarte reale, senzatiile pe care le ofereau nu erau aceleasi.

Unii au inventat spini reci, care stimuleaza sentimente neplacute, dar cel putin le reamintesc oamenilor ca ei traiesc. Vrajitoarea cea rea a facut o multime de bani vanzand leacurile ei nenorocite.

In cele din urma, un calator intelept a trecut prin tinut si vazand ceea ce s-a intamplat le-a spus oamenilor ca sacii ERAU fermecati, si cu cat scot din ei mai multe gheme, cu atat mai multe vor fi fabricate in saculeti.

Unii oameni l-au crezut pe calator si au inceput sa scoata mai multe gheme. Acum asteptam sa ii vedem reusind sa aduca inapoi obiceiul daruirii de gheme calde pentru binele oamenilor.

de Julie Hay
O versiune recenta, cu recunostinta, lui Claude Steiner
Sursa: AndySzekely.ro

Cum ți se pare? Crezi că ar putea fi pusă în aplicare?

 

Eu cred, cu multa convingere, că atunci când există comunicare și înțelegem că fiecare ia decizii în funcție de nevoile sale, iar fiecare dintre noi are intenții pozitive întotdeauna, se gasesc cel puțin două soluții la provocările care apar într-un grup de oameni.

Cu ceva timp în urmă am început să colaborez cu 3 creative și pasionate de frumos doamne. Împreună cu ele am ajuns acum la a doua expoziție, cea despre care va povesteam aici http://ginamagdici.com/poveste-de-iarna/ .

Dorința mea este ca să ne ajutăm unii pe alții, să ne unim forțele, cei care creem obiecte făcute manual. Dacă în vremurile trecute concurența și diferențierea aduceau avantaje, acum beneficiile cunt mai mari când  oamenii se unesc într-un scop comun, cu înțelegere, apreciere și obiective si responsabilități clare.

Îmi place că noi, cele 4 colege, uneori cerem si parerea celorlalte. Se întâmplă să ni se pară că lipsește ceva dintr-un obiect decorativ, sau ne lipsește o culoare, sau un material. Ne ajutăm, ne împrumutam sau ne cumparam materiale una alteia astfel economisind timp și bani. Am facut chiar și comenzi împreună, astfel clientul fiind multumit de rapiditate si calitate.

Sunt multe beneficii ale lucrului împreuna. Ca să obținem aceste beneficii există totuși și un set de reguli și responsabilități pentru fiecare. De exemplu ca fiecare să se implice în organizarea evenimentelor, sau ne întalnim toate cand este nevoie ca să găsim soluții la provocari, sau la expoziții stă fiecare câteva ore pe zi, oscilând în funcție de posibilități, și acordăm aceeași importanță tuturor obiectelor prezentate pe mese și pereți sau panouri. Iar daca nu știi cum să faci unul din lucrurile enumerate, nu-i nici o problema, faci ce știi, iar celelalte, le poți învăța.

Cum ți se pare?  Daca ar fi să facă o singură persoană toate acestea ar fi provocator, cel puțin, însă când toate sunt împărțite în funcție de aptitudinile și posibilitățile fiecăruia totul devine mai ușor și se face calitativ.

îți recomand să încerci și tu, dacă ești în alt oraș. Dacă ești din Radauți, contactează-mă ori pe e-mail, ori aici, prin mesaj pe facebook sau la numarul de telefon și vom discuta la un ceai despre ce putem oferi și ce ne poți oferi.

https://www.facebook.com/magdici.gina

https://www.facebook.com/JAD-online-271512192972895

 

 

Din povestile inspirate de produsele JAD

Scena eclipsată de lumină , fumul des ,vibrațiile muzicii ; măşti nenumărate surâd şi plâng, țipă şi şoptesc, disperă şi cântă. Chipuri privesc de după cortină, chemând sufletele sa ia parte la jocul nemuritor.
Privesc în jur dezorientată gata să cad de pe marginea prăpastiei. Suflul necontrolat domină tot trupul. Misterul mă sfâşie. Mă învârt în jurul fețelor incerte care apar şi dispar. Cad în genunchi. Strigătul stins mă duce în fundul scenei.
Lanțul emoțiilor şi trăirilor se  târăşte şi mă apasă adâncindu-mi rănile. Cuvintele, precum verigile acestuia , atârnă cu greutate .
Sforile deasupra-mi se balansează în lumina îndoliată a cerului.
Doar un cerşetor îşi mai îngroapă visul. Mâinile cioplite de răni îşi înfing degetele în cenuşă. Singura lacrimă i se prelinge îngropându-se odată cu speranța.
În celălalt colț, mâinile încearcă să-şi străpungă fruntea bătrână. Pumnul strâns mimează în văzduh o zdruncinare puternică. Degetele întinse au pierdut din nou zborul păsării. Şi-ar fi dorit, sărmanul , să smulgă o singură pană pentru a-şi scrie ultimul gând.
Alături, balerina se zbate precum o lebădă într-un zbor frânt.
Lumina se răsfrânge acum asupra micului copil. Fața sa creionează o împlinire greu pătruns: iubirea pentru spinul ce-l ține în mâinile plăpânde . Îl strânge tare la piept surâzând , iar degețelele îi sângerează.
,,- Te iubesc ,nu mai fi trist. Voi avea grijă de tine.”
În capătul scenei doi tineri îşi tin mâinile strâns, țipând unul către celălalt . Ei sunt aproape, dar totuşi atât de departe …
Cuvintele rostite se pierd în frământarea lor . Trupul ei se aruncă în brațele băiatului. Cad în genunchi  cuprinşi de vină. Bătăile asurzitoare ale inimii lor cer ajutorul spiritelor pentru a evada.
Printre aceste figuri mă izbesc într-un haos nesfârşit. Semnalele bruiate mă condamnă într-un leagăn rupt al copilăriei.
Versurile unei poezii răsună în ecoul nedefinit al vieții-ceas . Cuvintele se imprimă în suflet. Spectacolul stăruie la infinit.
Am iubit şi eu odată un trandafir . Frumusețea lui era în multe feluri. Petalele lui împrăştiau râsete şi iubire, căldură şi emoție, spaimă şi tristețe, lacrimi şi speranță.
Când petalele se înclinau dăruindu-se publicului, se stingea de fiecare dată într-un ropot de aplauze pentru a reînvia din nou şi din nou, mereu mai frumos, mai sublim şi mai înălțător. Înfățişarea sa cema tot mai multe priviri , însă aceea din umbră reuşea să distingă un alt sens.
Pe cine iubeam? Poate nu voi ştii niciodată. Frumoase chipuri dăltuite de o mână măiastră: spre acestea se îndreptau toate gândurile? Ele antrenau frământările?
Oare sunt ei, aceia, în permanență sau sforile îşi urmăresc drumul necontenit? Am asistat ca un simplu spectator sau am fost propriul scriitor al iluziilor născute?
Am iubit şi eu odată unul dintre aceia pe care noi îi numim actori.
Elisabeth Baciu

Legământul iubirii

Odată, se ducea vorba prin curțile împărăției, că plimbându-se, împăratul a găsit un copil cerșetor. El nu simțise niciodată bucuria de a avea un fiu. Astfel se hotărâse cu mult drag în inimă, singur cum era el, să aibă grijă de baiatul cerșetor.
Iată că, pe zi ce trecea, băiatul se străduia din toate puterile, să-l facă pe împărat cel mai fericit din lume; să nu regrete acum, tatăl său, că, dintr-atâția oameni de pe stradă, l-a ales pe el ca fiu.
Cu timpul, băiatul creștea, făcând mândră împărăția. Tatăl său știa că din acel moment putea să moară liniștit,  mulțumit de ce avea să lase în urmă.
Poveste scrisă de Elisabeth Baciu
Revin iar cu rugămintea, în caz că  știe cineva cum pot să pun linkul de la profilul lui Elisabeth fără să-mi taie numele. Vă rog să-mi spuneți ca să modific.

Acestea sunt mărțișoare realizate pe lemn din cetină de brad, reciclată după Craciun și tăiată felii. Cele cu flori sunt făcute broșe, celelalte sunt pendante care pot fi purtate dupa luna martie.

pret – 10 lei

Valurile marii

V-ați imaginat vreodată cum s-au născut valurile mării? Vă voi spune o taină neîmpărtășită până acum.

Totul a început când o omidă tristă se târâia abătută pe crengile unui pom. Simțea o dezamăgire în adâncul ei, căci privea cu admirație la păsările măiastre, înălțându-se spre văzduh. Îi era frică să fie văzută.

De ce?

Din cauză că nu avea nici o apărare în fața acestora.

Își dorea nespus să simtă măcar odată bătăile vântului; să o conducă spre meleaguri nemaivazute, să cunoască curajul și atingerea cerului. Trupul plăpând și disperat, determinat de amărăciune profundă s-a înfășurat întreg într-o straie albă. O cușcă ce l-a izolat de lume… de speranță.

A sosit însă timpul când omida noastră a simțit, în amorțeala ei , un impuls care a trezit-o cu totul. Se zbătea neîncetat să scape din mediul ce i-a oferit până acum siguranța. Sufletul îi era inundat de bucurie . Omida ,iată, a cunoscut frumosul zbor pentru prima dată.

“-Acum sunt o pasăre !…” spuse entuziasmată omida devenită fluture.

Întâmplarea a făcut ca în acea zi , să fie atras de vibrațiile puternice ale unei ape. A reîntâlnit-o . Era ea, frica, cea cu care s-a mai confruntat. Frica a stăpânit marea.

Fluturele s-a apropiat să o ajute cu înflăcărare. În prezența lui, unduielile valurilor tremurânde s-au unit cu aripile ce zbăteau cu ardoare într-o alunecare armonioasă.

Energia resimțită a fluturelui a împins valurile nesigure și cuprinse de teamă, spre eliberare .

Dragilor, avem puterea de a influența cu emoțiile noastre. Așadar, deschideți-vă sufletul și priviți la darurile naturii. Ea trăiește în noi, ea ne învață.

Autor Elisabeth Baciu

Daca stie cineva de ce apare numele taiat cand pun linkul va rog sa-mi spuneti

Text inspirat de un colier realizat cu pietre semiprețioase din lapis lazuli și bronz.

P.S. Următoarele povești vor fi publicate pe http://tutoriale.jad-online.com/

Așa sper să fim și noi într-o zi

 

Ea era o doamnă bine, aranjată, cochetă și apreciată foarte mult de cei din jur. El, avea mereu camasa calcată, cravata asortată, costumul bine întreținut și fruntea sus.

Trecuseră amândoi prin multe provocări, aveau o viață plină cu amintiri de tot felul. Singurul fapt constant le-a fost iubirea și respectul unuia față de celălalt. Cu fiecare problemă, cu fiecare greutate dragostea lor a crescut și nu au încetat niciodată din a se ține de mână.

Acum își privesc nepoții cum se joacă în zăpadă, se bucură de zambetele lor și de gălăgia care se face în preajma sărbătorilor. Stau liniștiți pe băncuță  admirând cele mai de preț realizări ale lor.

 

Produse asemănătoare se pot găsi la https://web.facebook.com/JAD-online

 

Dacă nu ești fericit…

Și așa se transforma ideea mea de a mișca ceva în caz că ești nefericit, de a găsi un hobby sau de a găsi un alt fel de a vedea lucrurile și a nu te mai plânge și a nu aștepta de la alții să te facă fericit

într-o simplă:

MIȘCĂ, NU STA CA UN BOU!

Îmi pare rau dar nu mai simt dorința de a detalia rezumatul de sus, imaginați-vă.

Explicație:

am pus mai întâi poza și am vrut să continui textul cu vreo 12 ore mai târziu. au apărut comentariile și … atât.