Gina

A mea… a ta… a noastra sau a altora. Mai conteaza?

Principalul motiv pentru care scriu asta e pentru ca uneori treci prin atat de multe evenimente in foarte scurt timp si ele se aseaza unde doare mai tare, pentru ca orice om priveste lumea subiectiv. Uneori e bine sa fie rearanjate aceste perceptii. Si cand sunt rascolite dor, dor mult. Si atunci, cand vrei sa faci bine cuiva probabil ca tu, din afara, vezi ca poate nu-s toate asa cum le vede persoana in cauza. Pe acesta il doare ca tu incerci sa le rascolesti si atunci crezi ca nu-ti vrea binele, ca te raneste. De fapt doar le rearanjeaza… Sau chiar tu faci asta, daca ai puterea.

Si atunci mai vine o intrebare, a cui bine? Adica.. nah.. unui catel poate stii ce ii trebuie in afara de mancare si apa, cu toate sa si el are o bucatica de suflet, insa in cazul oamenilor e mult mai dificil. Ajunsa in impasul asta am inceput sa ma intreb care-i sensul. De ce sa ma mai chinui eu sa fac asa ceva cand tot eu ies rau de aproape fiecare data.

Pe principiul rearanjarii eu merg de mult timp.

Ca si comparatii:

Sunt anumite flori care pot fi plantate in casa si intretinute. Ei.. daca acestea se imbolnavesc si nu se vede foarte bine, inca arata normal. Daca le tratezi unele frunze incep sa cada, poate chiar toate frunzele. Insa planta va creste puternica si viguroasa in primavara. Tu, ca om, te sperii daca nu stii despre acest principiu. Daca iti trateaza floarea altcineva si nu stii care-i ideea si de ce nu trebuie sa te sperii, o sa-l condamni pe acel “doctor”.

Arata bine orice om cu toti dintii in gura, dar ca medic te uiti si in spatele lor si inauntru. E posibil sa descoperi carii. Si stii ca trebuie tratate. Daca e doar de pus o plomba usoara atunci trebuie doar sa stai cu gura cascata jumate de ora. Daca e mai adanca s-ar putea sa fie nevoie de scoaterea nervului, te doare nu? Daca nu mai poate fi salvat acel dinte, pentru ca nu ai descoperit caria la timp, sau poate ai ignorat, trebuie scos si, poate, inlocuit.

Cam asa se intampla la orice rana, fie ea sufleteasca sau fizica. O pansezi ca sa-si revina abia dupa ce scoti tot raul din ea, ca altfel face puroi si iti prelungesti singur durerea…

Si atunci iar ma intreb… are sens facerea de bine sau mai bine stai in banca ta?

Am vazut unele articole pe bloguri despre faptul ca e bine sa scriu, adica m-am simtit, la persoana a doua. Sa ma adresez voua, celor care ma cititi, cu dumneavostra. E o regula a marketingului, o regula care, pentru respect, trebuie sa dai respect. Ok, am priceput in legatura cu exprimarea, insa, eu as merge pe regula ce tie nu-ti place, altuia nu face.

Si asta, pentru mine, inseamna sa ma port cu respect fata de altii, in sensul faptelor. Bine, blogul ar reprezenta un fel de CV, insa eu, cand o sa ajung peste vreo 10 ani, o sa prefer sa mi se vorbeasca la per tu si sa fiu respectata prin fapte. Poate ca o sa ma faca sa ma simt mai aproape de oameni, o sa ma faca sa ma simt mai tanara.

Probabil asta ma face sa scriu in maniera proprie si personala.

Cineva imi spunea acum doua zile ca e foarte important sa vezi dincolo de bara din fata. Si am raspuns ca de obicei vad masina din spate, nu bara din fata, nu ma intereseaza.

E vorba de perceptie, din punctul meu de vedere. Adica, daca vedeti ca injur pe careva inseamna ca-s fara scrupule? pentru mine e un semn ca eram nervoasa, cu siguranta.

E ca si cum intrand intr-un parc, ai observa ca arata minunat, te simti bine, e aer curat, florile degaja mirosuri de tot felul, si cand te apropii observi ca toata natura de acolo e din plastic, iar mirosurile… traiasca artificialul. Sunt o gramada de metode ca sa fie degajat un parfum.

Si atunci ma intreb ce se prefera. O atmosfera minunata cu imitatii ale realului, sau calitate.

Blogul meu nu e facut ca sa produca bani, nu e facut ca sa citeasca toti oamenii condusi de aparente si de frumos fals, e facut ca sa imi spun pareri proprii si personale.

Din punctul meu de vedere, atunci cand vorbesc cu un om ma simt mai libera sa vorbesc direct, si tind sa cred ca ii ofer si lui la fel de multa libertate. Insa, cand se incalca limita bunului simt,care la mine exista, nu mai e vorba de apropiere si libertate, e vorba de jignire. Adica, atata timp cat eu iti vorbesc frumos ma astept la acelasi lucru de la tine.

Si acuma, un caz concret:

Am vrut sa ma angajez in Radauti la un ziar, ca fotograf. Nu dau nume pentru ca nu are sens. La inceput i-am tratat frumos, si m-am adresat cu pronumele de politete “dumneavoastra”. Am observat la ei ca mi se adresau neconventional. Da, stiu ca arat ca un copil de liceu, dar pentru ca si-au permis am observat ca in echipa erau destul de uniti, am privit-o ca fiind un mod de apropiere, cum il vad eu.

Trebuie sa mentionez ca din cate am vazut eu, prin zona asta nu sunt multe femei care sa aiba ceva de spus. Sunt mai mult genul de cupluri in care femeia tace si barbatul se lauda. Eu, din pacate, nu-s asa. Si nu ma las calcata in picioare, au facut prea multi chestia asta si nu mai permit.

Ei, drept urmare, modul meu neconventional de a ma imbraca, adica putin mai baieteste, cu niste opinii destul de bine accentuate, nu au fost apreciate, ci am fost categorisita de la inceput. Am putut observa zambete cu subanteles intre cei din echipa ziarului si altele de genul asta. N-am spus nimic, si probabil ca asta a fost greseala mea. I-am lasat in pace, m-au lasat si ei. Insa le-am cerut opinii obiective. Nu le-am primit.

Ceea ce m-a facut sa cred ca nu aveam de-a face cu oameni sinceri si care sa aiba macar cateva valorile mele morale. Ci, ca majoritatea din Radauti, pun mai mult accentul pe barfa.

Nu mi-am mai batut capul, si vreau sa lucrez pentru mine. O sa am mult de munca, dar o sa fie mai bine.

Asa ca am spus “nu” parcului cu flori de plastic, si vreau sa fac ceva natural, cu material de calitate si durabil.

Dupa asta am cunoscut oamenii de care spuneam intr-un post anterior, care merita multe si care nu categorisesc fara sa cunoasca. In sensul ca, daca stiu sa joc biliard, nu inseamna neaparat ca am petrecut multe nopti jucand si band bere, ci ca ma pricep la matematica, gandesc si sunt buna in ceea ce fac. Si, mai important, vreau mai mult, vreau sa evoluez si in fiecare zi invat ceva nou. Si ca sunt perseverenta.

Daca aveti ceva de spus, va rog sa comentati. Ce trebuie sa mentionez e ca primul comentariu trebuie moderat de mine. Nu e limitare a libertatii cat un scut contra nesimtirii. Si in general accept opiniile altora, dar sunt discutabile, ca si ale mele, de altfel.

Am reinceput sa citesc Coelho. Unora poate vi se par povestiri banale, altora un fel de “Micul Print”, altora carti fara noima. Mie-mi plac povetele din cartile lui. Si ma opresc acum asupra cuvintelor.

E diferenta intre fapte si cuvinte, normal si logic. Ce-i placut e ca atunci cand faci ceva sa si vorbesti, acestea fiind in corelatie. Cand acestea difera ridica un semn de intrebare si depinde de fiecare om pe ce pune accentul.

Ranile provenite de un cutit dor fizic, dor pana termina de sangerat, poate si dupa, dar trec vizibil. Cele provenite de cuvinte ranesc sufletul de cele mai multe ori, provoaca suferinta pe care in principiu n-o vezi, dar e acolo. La fel face si lipsa lor, de cele mai multe ori. Comunicarea e importanta, din punctul meu de vedere, socializarea. Cu un cuvant poti sa te ridici la cer, sau poti cobora sub nivelul marii. Si atunci cand esti sus faci numai lucruri marete, in sensul invers nu stiu daca mai faci ceva, sau doar pentru ca trebuie. Sau nimic.

Spunandu-i cuiva ca arata bine azi ii aduci un zambet pe buze, daca stie sa primeasca. Si atunci ea/el va radia si va zambi poate o mare bucata de timp. Daca o/il critici sau ii spui chestii care aduc o nota de negativism, sa nu fii uimit daca o sa fie bosumflat/a sau rece toata ziua. Sau o sa te respinga, o sa te evite.

Si pentru astea nu-i nevoie de fapte. O simpla propozitie aruncata in vant si negandita, spusa la nervi, poate afecta mult. Si daca ai capacitatea de a intelege stii sa-ti ceri scuze, macar. Daca persoana in cauza percepe supararea ta, poate ca o sa ierte fara sa faci tu nimic, insa trebuie vorbit despre situatia respectiva, cat era real din ce s-a discutat si cat nu. Pentru a putea indrepta.

Cam atat despre asta azi. Se poate polemiza pe multe cai, dar nu stiu daca are sens. Cine stie si intelege o sa faca asta fara sa citeasca la mine pe blog.

*

Citind blogul lui Zoso am ajuns la articolul in care miiinunatul Badea isi da cu parerea.

Si mi-a amintit de o conversatie din tren, cu un omulet la vreo 50 ani, care nu avea bani si mirosea ingrozitor. Sii… vorbea mult. Singura lui parere de care era convins a fost ca cei care au bani i-au facut doar furand si distrugand pe altii. Am ramas c-un gust amar dupa asa-numita discutie, gandindu-ma cati oameni ca el o-r mai fi, gandind ca doar prin fraude se pot face bani. In sensul ca toti aia care au spirit de afaceristi si vor mai mult de la viata si obtin ce isi doresc, fiind persoane demne de respect si incredere, sunt crezuti josnici.

Si acum sa spun despre parerea lu` Badea care n-are alte idei de marire a publicului decat sa se lege de altii care stiu ce vor de la viata. Cu alte cuvinte nu-i departe de omuletul din tren, el miroase nasol psihic, nu fizic, si-i pute gura de cate ori scoate vreun sunet. Si spera sa isi merite banii legandu-se de altii si bagandu-i la fund. Ma intreb daca-i atat de tampit pentru ca e destul timp de cand multi bloggeri tot spun ca nu-i asa cum aiureste el pe post, da`… calu`… cal ramane. Stie o singura cale, fute injoseste-i pe ceilalti si o sa te ridici mai sus. Asta… pana o sa-l loveasca online-ul mai tare decat o sa poata duce, pentru ca am o vaga impresie ca in cativa ani acolo o sa se ajunga, doar sa mai “moara” o parte din comunisti.

Deh… rahat mananci, rahat iti iei. “Domnul” nostru Badea nu mai tine minte de unde a pornit. Eu stiu povestea unor oameni care in timp de comunism incercau sa traiasca facandu-si o afacere. Stiu ce au tras ca sa ajunga unde sunt. Si afirm cu toata inima ca nu si-au castigat traiul inseland pe altii, ci transpirand alaturi de angajati. Cunosc sefi ai afacerilor care abia isi permit sa plece in concediu o saptamana pentru ca fara ei vanzarile scad. Ei sunt genul de oameni pentru care conteaza colaborarile, conteaza clientii. Cu alte cuvinte aplica cu succesc ideea “clientul nostru, stapanul nostru”. Chestiile astea le-au invatat singuri si probabil ca merita din plin tot ce au acum.

P.S. nu e post contra Badea, e doar o parere personala pe care am obtinut-o ascultand doar fisierul audio de la Zoso.

Later: Minunata  ideea de a se caca pe povestile din copilarie care determina pe altii sa invete sa viseze. Hai sa ne rahatim pe toata istoria si placerile de la varste fragede pentru a ne atinge scopurile. Josnic, josnic tare!

Si banui ca fanii lu` Badea sunt la fel ca el, pentru ca sunt frustrati ca nu pot ajunge la o anumita suma de bani pe luna arunca cu rosii stricate in cei care pot.

Bravo lor ca au posibilitati si… daca va ganditi bine, cred ca aveti ce invata de la respectivii care se descurca mai bine.

nu am definitie.

explicatie succinta furata: “cand te afli in desert si primesti un pahar cu apa si la randul tau, candva, ai ocazia sa dai altcuiva un pahar cu apa sau limonada.” drept de autor -> puiu -> link dreapta la bloguri.

din punctul meu de vedere fericirea se simte. si in ultimile zile am lucrat la locul care ma va face sa zambesc de cate ori admir. Din punctul meu de vedere fericirea nu se leaga foarte mult de alti oameni. Adica ok, da, am nevoie de prietenul meu, de parinti si frati, de amicii cu care ma distrez si discut alte alea cand ne vedem. Da, ei sunt acolo pentru mine si eu sunt acolo pentru ei, intaresc senzatia mea de bine, de stabilitate, stima mea fata de mine. Insa eu sunt fericita cand creez. Ceva, orice, nu conteaza foarte mult. Cand dau viata unei chestii care atunci cand e in fata mea ma face sa zambesc, si-mi intareste credinta ca sunt pe drumul cel bun.

Fericirea pentru mine inseamna sa dau tot ce am mai bun, sa pun suflet si zambete si de ce nu cateva picaturi de transpiratie pentru ca un lucru sa iasa exact asa cum il vad eu. M-am oprit din a face lucruri bune pentru altii, am micsorat raza de actiune in sensul asta pentru ca mi-am dat seama ca am asteptari prea mari de la alti oameni. Si atunci am inceput sa fiu si pentru mine, am inceput sa fac lucruri care-mi plac, care ma ajuta sa ma dezvolt. Si simt in fiecare zi cum mai cresc cate putin.

In cartea lui Coelho  scria ca fericirea inseamna sa ai grija de cele doua picaturi de untdelemn din lingurita in timp ce privesti toate minunile lumii Cred ca un fel de asa ceva fac eu…

Cu ceva timp in urma citisem despre trei categorii de oameni, care au la baza 3 stimuli. In teorie e vorba de auditiv, vizual si senzual. In practica se combina acestia de foarte multe ori. Conducand masina mi-am dat seama ca, pentru a reusi sa ma acomodez foarte usor trebuie sa simt la volan ca am controlul asupra tot ce este in masina, ea inclusa si sa-mi asum responsabilitatea, trebuie sa vad tot ce e in fata mea, mai ales semnele de circulatie :), si sa aud motorul masinii, pentru ca eu in situatii de genul asta imi dau seama foarte usor cand sa schimb viteza.

Si dezvoltand, apeland la acesti stimuli se pot intelege oamenii, cei de langa noi, si noi insine. Daca nu aveti aceste insusiri din nastere destul de dezvoltate, se pot educa . Si, eventual, se pot folosi oricand, pentru aproape orice implica dialog, comunicare. 

Ce-l determina pe-un om sa-si bata joc de toti cei pe care-i considera mai slabi decat el? Printre alte “calitati” o are si pe cea a barfei, ii place sa stie tot, incat s-ar putea sa-i spun la un moment dat de cate ori ma duc la baie pe zi si ce fac acolo, de fiecare data, cu lux de amanunte.

Si am cateva idei dar nu le-am pus f bine la punct, dintre care:

1. Ii place sa se simta mare si tare, si ii baga pe ceilalti la categoria “nu-i duce prea mult mintea”, “naivi”.

2. Ce mi-am dat seama de mai curand: i se pare ca-i o fapta buna, ca le face un bine, ca asta-i viata, “mai dai, mai iei”. Si are impresia ca faptele astea intaresc caracterul. La care eu ma intreb de ce trebuie sa fie viata cum ti-o fac altii si nu cum ti-o faci tu.

3. Are un complex de inferioritate, si singura modalitate pe care a gasit-o e sa isi hraneasca mandria. Sa se simta destept fata de altii, pe care-i considera prosti.

4. Si-a luat-o cand era mic, de multe ori. Si acuma se razbuna pe care apuca.

Oare… nu-si da seama ca asa-i alunga pe toti de langa el? Poate ca ii pastreaza pe unii… insa doar pe cei care-s ca el.

Dupa cum vad eu, ce face el atrage admiratia, dar din pacate doar pe a celor pe care intr-adevar nu-i duce capul prea mult. Si atunci unde ajunge?

Ma enerveaza uneori de-mi vine sa-i bag pe gat vorbele. Si pe de alta parte mi-e mila ca nu isi da seama ca mai bine ar da dovada de niste principii bine formate. Si ca mai bine ar pune accentul pe faptul ca toti sunt oameni, care au suflet si cap, atat cat pot duce.

Uneori poti descoperi intr-un om mai putin destept sau fara cultura generala, pe cineva care poate infrunta mai multe decat tine, si te poate ajuta cand ai nevoie. Dar n-o sa ai timp sa afli asta, pentru ca deja i-ai pus eticheta:  e prost.