Gina Magdici

Ştiţi vorba din titlu, probabil că aţi folosit-o şi voi când eraţi prea nervoşi sau solicitaţi până peste puterile voastre. Ei bine, eu o voi folosi acum nu ca metaforă ci la propriu. Sunt răcită puţin iar câteodată am senzaţia, fizică, că toată răceala şi toţi microbii vor să iasă din corpul meu pe ochi.

Iar acum, comparând momentele când remarca o foloseam ca figură de stil şi momentul de faţă îmi dau seama că nu ar trebui să folosesc astfel de cuvinte, la fel ca “durerea din fund”. Unele comparaţii nu-s spre folosul zilnic, nu fac bine.

Câh, propoziţia asta nu-mi place. Adica noi, femeile, ne facem frumoase de câte ori ne facem un tratament pentru faţă, ne machiem, sau ne aranjăm părul etc.

Nu ne facem, noi suntem, doar că ne evidenţiem mai bine calitaţile folosind produse cosmetice.

Sau, după caz, sunt persoane care devin urâte atunci când se vopsesc prea mult încât sunt bune pentru reclamă la circ.

Dragii mei copii,

Vă scriu cu dragoste şi îngrijorare de sub cladirile pe care le-aţi construit deasupra mea, în ultimii ani din ce în ce mai multe. Înainte reuşeam să scriu cu râuri pe creste libere ale munţilor mei, însă acum le-aţi îngrădit şi le-aţi format cursul pe care îl doriţi voi. Ce a mai rămas e doar să scrijelesc în stâncile care mi-au supravieţuit deocamdată neatinse şi măreţe.  Citeşte mai mult...

Mă întreb câteodată care e viitorul hârtiei sau dacă are un viitor.

Ştiu că există dispozitive electronice pentru citit cărţi dar parcă tot aş prefera un teanc de foi, să le pot simţi, să le pot mirosi cerneala, să fac dragoste cu ele daca asta-mi doresc (figură de stil, nu vă pripiţi). În principiu să fie palpabile şi nu să emită radiaţii.

Poate că sunt eu cu mintea-n colţuri când îmi închipui două scene de genul ăsta:  Citeşte mai mult...

1. O tipă cu păr lung care stă într-un balansoar în grădină. E dimineaţă, răcoare, florile emană un miros superb. Cafeaua aburindă cu prăjiturile aferente aşteaptă dornice să fie sorbite de ea, care citeşte dintr-un roman clasic, imprimat pe hârtie.

Assorted Artists – Chinese Canon

Eu trec, tu treci, ea trece, noi, voi, ei, toţi trec. Oricine şi orice se trece..

Ochii tăi se perindă peste toate trecând. Case, văi, pomi, păsări, zile, nopţi, săptămâni, luni, ani, veacuri. Doar tu rămâi în lumea ta mică privind neschimbat pe fereastră, aceeaşi fereastră.

Tic.. tic.. tic… tac din când în când. Se trec continuu, şi tu, continuu. Mai repede când stai, mai încet când mişti dar continuu, ca un ceasornic.  Citeşte mai mult...

– Neaţa furnică.
- Bună să fie.
- Dar nu mai faci baie dimineaţa asta?
- Păi am făcut deja, în ceaşca barbatului tău că s-a trezit mai devreme decât tine. Tu ai lenevit cam mult azi.
- Na, ce să zic, e sâmbătă şi la mine..
- Sâmbătă, duminică, luni… e tot aia.
- Nu-i tot aia, oamenii mai şi muncesc în timpul săptămânii. Apropo, tu ai un nume? sau continui să-ţi spun furnică?
- Da, da, chiar să-mi zici Dali că furnici suntem toate, dar fiecare e diferită.
- Bine Dali, dar să ştii că de unde mă aflu eu vă cam văd pe toate la fel, dacă sunteţi din aceeaşi specie.
- Mă deranjează cuvântul “specie” de parcă am fi cine ştie ce fel de animale, mai bine foloseşte cuvantul “familie”, e mai cald.
- Bine, deci aceeaşi familie de furnici păreţi la fel de aici de sus, chiar dacă tu te consideri diferită.
- Dar fiecare dintre noi e (!) diferită. De obicei în funcţie de bărbatul pe care-l avem pentru că el aduce cele necesare pentru a ne face frumoase. Dacă folosim produse de bună calitate atunci strălucim mai mult una decât cealaltă. Care e mai norocoasă are si bijuterii micuţe colorate, uite, vezi? (Şi-mi arată ceva minuscul cu o nuanţă de mov sidefat foarte puternic)
- Iar împreună adunate sunteţi ca o mulţime de steluţe strălucitoare colorate de prost gust, fără supărare.
- Mă cam superi, şi dacă mă superi nu mai vin mâine la tine. De fapt, dacă iar se trezeşte devreme bărbatul tău fac baie şi plec, nu rămân mai mult.
- Eu îţi spun părerea mea, n-ai de ce să te superi. Şi tu poţi să-mi spui ce vrei şi cum vezi tu oamenii, de fapt ieri ai făcut asta de la începutul discuţiei. Nu m-am supărat, dar dacă nu vrei să vorbim mâine… te las în pace până-ţi trece. (morocănoasă îmi întoarce fundul şi merge alene spre capătul mesei, am văzut că nu prea se grăbea) Deci pleci sau doar te întinzi? Că nu prea pari să te grăbeşti…
- Plec! (răspunde nervoasă dar continuă să meargă tot la fel de alene)
- Pleci, pleci, dar nu prea te grăbeşti. Oamenii când sunt nervoşi urlă şi trântesc şi sigur se grăbesc şi merg apăsat. Tu… nu prea.
- Nu-s om (!)
- Na, bine.. te las în pace.. poate vii totuşi mâine..
Nu-mi spune nimic, merge la fel de alene, in vreo jumate de oră dispare şi apare iar:
- Adevărul e că… eu nu am ce să fac toată ziua iar discuţiile cu tine sunt o activitate plăcută.
- Aha… dar ieri ai vrut să mă laşi să cred că doar eu am nevoie de prezenţa ta.
- Da…
- Şi totuşi.. azi am eu treabă, aşa că oricât ţi-ar plăcea discuţiile trebuie să plec eu acum.
- Biiine…