Câteodată am nevoie să-mi reamintesc de niște reguli, așa că le scriu aici

checklist-1622517_640

Știți momentele alea când trecem prin anumite clipe care ne determină să adunăm așa de multă energie negativă încât o scoatem afară prin diverse reacții urâte la adresa celorlalți?

Ei bine aseară mi-am dat seama că de o bucată de vreme eu tot sunt într-o astfel de perioadă și pe lângă faptul că îmi fac rău mie, fac rău și celor din jur.

Ca să nu mai fac asta voi scrie mai jos niște reguli pe care să le recitesc ori de câte ori voi  avea nevoie. Poate reușesc să mi le însușesc și inconștient până la urmă.

  1. Dacă mă afectează ceva foarte mult și mă face să sufăr are legătura cu o sechelă din copilărie. Gândește-te foarte bine cu care și dă-ți seama că nu e chiar așa de negru.
  2. Ceea ce fac ceilalți e o reacție de la ce a fost în viața lor. Fiecare are învățăturile lui de tras de acolo.
  3. Dacă un lucru nu se întâmplă așa cum vreau eu înseamnă ori că e o lecție acolo ori că un lucru mai bun mă așteaptă după colț.
  4. Dacă am de scos energii negative să mă duc să le scot, de asta am sac de box si voi avea si bicicleta, nu să le revărs asupra celorlalti.
  5. Felul cum vorbești despre o problemă poate să o mărească sau poate să o micșoreze. Alege înțelept.
  6. Îți dorești să fii fericit. Câteodată e necesar să renunți.
  7. Privește-te din afară, ieși din propria buclă, s-ar putea să te surprinzi.
  8. Nu lua reactiile celorlalti personal, au si ei provocarile lor, zilele lor bune sau dificile.
  9. Nu are nimeni cum să înțeleagă prin ce trec eu, așa cum nu am eu cum să înțeleg prin ce trec ceilalți.

Mă gândesc încă la felul cum aș putea să reformulez ultimile două ca să nu folosesc cuvântul „nu” în propoziție. După cum am aflat sâmbătă, acesta e un cuvant magic  ce dispare pentru că inconștientul nu-l prelucrează.

Aștept sugestii de la voi din punctul ăsta de vedere.

Calmează-te… cuțu mic

pooch-carriage-1541321_640

Ați observat câteodată oameni în jurul vostru care v-au plimbat printr-un periplu de sentimente, care mai de care mai ciudate pe care nu ați putut să le stăpâniți ?

Ei bine, de cele mai multe ori când se întâmplă asta, este foarte posibil să vă aflați în proximitatea unei persoane care suferă de complexul eroului. Suferă sau îl folosește conștient, depinde de cunoștințele pe care le deține 🙂

Cum funcționează?

Avem în această poveste trei tipuri de personaje care pot oricând trece în alt rol din celelalte două. Acestea sunt eroul, persecutorul și victima. De obicei eroul se cam baga unde nu-i fierbe oala, că vede pe cineva că e atacat sau i se pare că suferă și vine el, marele salvator, să ghici ce!? să salveze!

Atunci victima dă vina pe persecutor pentru toate problemele ei, neasumându-și nimic din ceea ce se întâmplă, eroul devine persecutor pentru persecutor, acesta din urmă luând rolul de victimă la rândul lui. Și atunci se creează un cerc vicios din care se iese foarte greu.

Știu pentru că am crescut într-un astfel de cerc, l-am folosit inconștient multă vreme până când mi-am dat seama cât de mult rău pot face celor din jur cu un astfel de comportament. Am fost o șantajistă emoțională fantastică!! Frate-miu mai mare știe :)) și încă mai am luptele mele uneori, până îmi dau seama ce se întâmplă.

Reacțiile cele mai sănătoase la astfel de comportamente sunt de genul „așa e ea/el”, ignoră și vezi-ți de viață. Dar când asta se întâmplă într-un grup de oameni e puțin dificil să ignori, și vă voi da câteva sfaturi care funcționează pentru mine.

Prima etapă e conștientizarea. Dacă simțiți că vi se ridică tensiunea, că vă vine să strangeți de gât pe cineva, e bine să vă întrebați „de ce?” și „ce vă provoacă?”. E bine să încercați să vă priviți reacțiile de pe un scaun alăturat, figurat vorbind, și să înțelegeți că ceva se întâmplă care nu are legătură neapărat cu dumneavoastră.

Apoi respirați, adânc și conștient de câteva ori, fără să vă provocați amețeală, pentru că și asta se poate întâmpla. Închipuiți-vă că persoana respectivă e ca un pechinez care latră dar nu mușcă, la mine funcționează asta ca o mănușă :)) pentru că mă determină să mă relaxez. Și, pe final, gândiți-vă că felul cum se comportă o persoană nu e responsabilitatea voastră, că e o problemă a ei, și că ține de educația ei de acasă. În nici un caz nu vă sugerez să o provocați atacând-o. În felul acesta deveniți persecutor, ea intră în rolul de victimă și celălalt din triunghi devine erou.

Ce reușiți evitând astfel de cercuri vicioase?

În primul rând nu  vă lăsați șantajați emoțional. Nu veți face lucruri pe care poate mai apoi le veți regreta. Îi determinați pe cei implicați sau care vor să vă implice să își asume responsabilitatea pentru ceea ce fac și spun. Și per total, deveniți o persoană mult mai centrată din punct de vedere al inteligenței emoționale. Așa că felicitări!

Sper că v-a fost de folos, am încercat să nu scriu foarte mult. Vă aștept cu interes în comentarii cu păreri și întrebări.

O zi superbă !

 

 

Folkever 2016 – ediția a VIII-a

Festivalul Folkever e o promisiune pentru mine, o promisiune că muzica de calitate și oamenii sensibili există, că oamenii apreciază tot ce e mai bun în lumea asta.

Folkever are atâția ani cât am și eu de când stau în Rădăuți. Folkever e promisiunea că o dată pe an voi avea 2-3 seri în care să merg la concert, teatru sau poezie și să mă reîncarc cu energie pentru o lungă perioadă de timp.

Anul acesta am remarcat o creștere mare atât a calității publicului cât și a numarului oamenilor prezenți la evenimente.

În prima seară Eugen Toboș și Răzvan Lupu au cântat în Templul Evreiesc din Rădăuți câteva compoziții. Aveți fotografii și câteva filmulețe mai jos.



După această delectare în ritmuri alese am fost la teatru. La Casa de Cultură din Rădăuți au jucat echipa Teatrului de Revistă „Ginta Latina” din Chișinău o piesă muzicală  denumită „Cherchez la famme” inspirată din povestea lui „Ivan Turbincă”. Magnific! Atât am de spus.

 

La finalul piesei, pentru că s-a nimerit să fie și ziua actorului principal din piesă, ne-au cântat câteva melodii. Pe mine m-au impresionat până la lacrimi.

A doua seară a festivalului nu am fost prezentă. Știu doar că a fost o zi plină pentru cei din Siret.

Duminică, în schimb, am mers la ultimul concert din cadrul festivalului. Sala a fost plină cu oameni frumoși. În deschidere a cântat Mihai Boicu, tânărul sucevean nelipsit în fiecare an, la el se vede de fiecare dată evoluția de care personal mă bucur nespus.

După el au intrat în scenă Mircea Rusu și „the band”, care, ca și anul trecut, ne-au plimbat într-un periplu de sentimente.

Ultimul, și poate cel mai așteptat, a fost Mircea Baniciu, veșnic tânăr și veșnic vesel. Mulțumim Maestre!

14


The listserve – una dintre cele mai bune decizii din ultima vreme

quill-175980_640

Dacă ai avea posibilitatea de a vorbi unui numar de 1  milion de oameni, ce le-ai spune?

Asta e întrebarea de la care au pornit cei care au facut site-ul, sau cel/cea care a facut acest site: The listserve

Ce ai de făcut? e foarte simplu!

Îți înscrii adresa de e-mail pe site și vei primi în fiecare zi câte un mail de la cineva care a făcut același lucru ca și tine, iar poate într-o zi vei avea și tu șansa de a trimite un mesaj în toată lumea. 🙂

Mulțumesc lui Sergiu Dan Petru Barbus pentru sugestia de pe facebook. Și acum să vă povestesc de ce e o alegere așa de bună.

Am 3 săptămâni de când primesc câte un mail în fiecare seară. Primele zile nu prea am citit. M-am uitat la titluri, care mi-au părut interesante le-am frunzărit. Nu știam la ce să mă aștept, asta e clar. Dar după o săptămână și ceva, într-una din zile când nu aveam ce face le-am luat de la capăt și le-am citit pe toate pe care le primisem până atunci.

Am găsit în ele întrebări pe care ar fi bine să ni le punem măcar o dată în viață, o poveste a cuiva care nu mănâncă carne dar nu-i plac legumele :), adolescenți dornici să înțeleagă scopul lor în viață. Unii au trimis sugestii, unii povești de viață, alții bucăți de istorie pe care nu le găsești nicăieri.

E ca și cum aș merge la bunicul care mi-ar povesti despre război, cum a fost, ce a făcut, ce a învățat de acolo. Chiar aseara am primit povestea unui om din prima generație de indieni-americani. Încă nu am citit-o, e puțin mai lungă și îmi doresc să o savurez.

Toate povestirile din mailuri sunt pentru mine ca legumele și fructele crescute în grădină, comparativ cu cele forțate care nu au nici un gust. Sunt un deliciu.

Vă invit și pe voi să vă înscrieți.

 

 

why so much hate?

13737621_1065679023519103_3248377653601249259_o

It’s not hate. It’s the simple fact that you can ask yourself if you are stupid in some situations, when you’re down you usually do that.

In that moment, thinking about people running around chasing pokemons and visualising this fact may make you laugh. Laughing you’re body relaxes, endorphine is pumped and you will feel so much better.

It’s not hate, it’s just a way to relieve yourself of guilt, or just make yoursefl feel better.

Pokemon go can be very good for people that really need to move their ass from their chairs.

 

cicalacacicabum

033_iluzii

ai avut vreodata o zi cand te-ai trezit foarte devreme fara sa sune ceasul?

eu am avut

si-n acea zi am fost foarte fericita, si am avut un cuvant blocat in minte : Cicalacacicabum.

a fost una din zilele alea cand am fost fericita fara motiv. Tu ai dintr-astea?

personal, in astfel de momente imi doresc sa ii determin si pe altii sa fie fericiti, sau macar sa rada putin. Chiar daca vor rade de mine 🙂

parca nu e fericirea deplina daca nu zambeste si sotul, sau prietenii, macar pentru cateva secunde

🙂

fotografie luată de aici