Natura în sărbătoare – LAVANDA

Unic eveniment unic!!

 

Îți dorești să iei parte la o întâlnirea inedită cu oameni care iubesc natura?
Ai ocazia nemaipomenită de a simți aroma proaspătă direct de la cultivator, de a gusta prăjituri și licori înmiresmate și de a-ți încânta privirea cu produse create manual având ca inspirație LAVANDA.

Vom aduce oameni pasionați de natură care și-au îndreptat atenția spre calitățile binefăcătoare ale acestei plante.

Pe durata celor două zile dedicate acestui eveniment, vei putea afla din surse integre despre cum poți avea grijă de o minicultura de lavandă, despre efectele binefăcătoare ale ei și totodată îți vei putea îmbogăți garderoba cu accesorii unicat.

Invitații noștri sunt nerăbdători să-ți împărtășească din cunoștințele și experiența lor. Sâmbătă de la ora 11:00 aveți ocazia să o cunoașteți pe Mihaela Sologon (Mihaela Lavanda-mihaela) care cultivă lavandă de 3 ani, pe Alexandra Hlade reprezentantă Young Living, pe Gina Agape creator, designer și initiatorul acestui proiect, Alexandra Gavrileţ (artist handmade și colaborator proiect) iar toate acestea se vor întâmpla într-un cadru poetic pus la dispoziție de singura ceainărie din Rădăți : Trees cafe pe strada Dimitrie Onciul nr 2.

Notează-ți în agendă pentru că nu vei regreta!

De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere

De puține ori am fost pusă în situația în care să nu am ce să răspund sau să nu știu cum să reacționez la o faptă a cuiva sau la o replică. De obicei am cuvintele la mine.

Dar, din când în când, sunt momente dintr-astea.

De curând am cumpărat o casă. În decurs de câteva săptămâni am golit-o ca să nu avem probleme cu hoți sau alte lichele. Apoi, la vreo 2 zile distanță, a intrat cineva în plină noapte, probabil cu speranța că va găsi ceva să fure. Nu s-a întâmplat asta și ce s-a gâdit omul? (mult spus om).

Ia să mă cac eu fix în mijlocul camerei să se vadă că am fost aici.

Și așa a făcut : și-a făcut nevoile fix în mijlocul camerei apoi a sărit înapoi geamul și a plecat mai departe.

Asta e una dintre situațiile când afli, privești și rămâi fără cuvinte pentru că ești conștient că ai de-aface cu un prost ce înclină spre răufăcător și efectiv el mai mult de atât nu poate.

Așa e în lumea asta din jurul nostru, sunt oameni care mai mult de un căcat nu pot lăsa în urma lor.

P.S. Limbajul folosit este cu un scop. Scopul de a înțelege și voi gradul de îngrețoșare care e provocat de aceste situații.

 

Din povestile inspirate de produsele JAD

Scena eclipsată de lumină , fumul des ,vibrațiile muzicii ; măşti nenumărate surâd şi plâng, țipă şi şoptesc, disperă şi cântă. Chipuri privesc de după cortină, chemând sufletele sa ia parte la jocul nemuritor.
Privesc în jur dezorientată gata să cad de pe marginea prăpastiei. Suflul necontrolat domină tot trupul. Misterul mă sfâşie. Mă învârt în jurul fețelor incerte care apar şi dispar. Cad în genunchi. Strigătul stins mă duce în fundul scenei.
Lanțul emoțiilor şi trăirilor se  târăşte şi mă apasă adâncindu-mi rănile. Cuvintele, precum verigile acestuia , atârnă cu greutate .
Sforile deasupra-mi se balansează în lumina îndoliată a cerului.
Doar un cerşetor îşi mai îngroapă visul. Mâinile cioplite de răni îşi înfing degetele în cenuşă. Singura lacrimă i se prelinge îngropându-se odată cu speranța.
În celălalt colț, mâinile încearcă să-şi străpungă fruntea bătrână. Pumnul strâns mimează în văzduh o zdruncinare puternică. Degetele întinse au pierdut din nou zborul păsării. Şi-ar fi dorit, sărmanul , să smulgă o singură pană pentru a-şi scrie ultimul gând.
Alături, balerina se zbate precum o lebădă într-un zbor frânt.
Lumina se răsfrânge acum asupra micului copil. Fața sa creionează o împlinire greu pătruns: iubirea pentru spinul ce-l ține în mâinile plăpânde . Îl strânge tare la piept surâzând , iar degețelele îi sângerează.
,,- Te iubesc ,nu mai fi trist. Voi avea grijă de tine.”
În capătul scenei doi tineri îşi tin mâinile strâns, țipând unul către celălalt . Ei sunt aproape, dar totuşi atât de departe …
Cuvintele rostite se pierd în frământarea lor . Trupul ei se aruncă în brațele băiatului. Cad în genunchi  cuprinşi de vină. Bătăile asurzitoare ale inimii lor cer ajutorul spiritelor pentru a evada.
Printre aceste figuri mă izbesc într-un haos nesfârşit. Semnalele bruiate mă condamnă într-un leagăn rupt al copilăriei.
Versurile unei poezii răsună în ecoul nedefinit al vieții-ceas . Cuvintele se imprimă în suflet. Spectacolul stăruie la infinit.
Am iubit şi eu odată un trandafir . Frumusețea lui era în multe feluri. Petalele lui împrăştiau râsete şi iubire, căldură şi emoție, spaimă şi tristețe, lacrimi şi speranță.
Când petalele se înclinau dăruindu-se publicului, se stingea de fiecare dată într-un ropot de aplauze pentru a reînvia din nou şi din nou, mereu mai frumos, mai sublim şi mai înălțător. Înfățişarea sa cema tot mai multe priviri , însă aceea din umbră reuşea să distingă un alt sens.
Pe cine iubeam? Poate nu voi ştii niciodată. Frumoase chipuri dăltuite de o mână măiastră: spre acestea se îndreptau toate gândurile? Ele antrenau frământările?
Oare sunt ei, aceia, în permanență sau sforile îşi urmăresc drumul necontenit? Am asistat ca un simplu spectator sau am fost propriul scriitor al iluziilor născute?
Am iubit şi eu odată unul dintre aceia pe care noi îi numim actori.
Elisabeth Baciu

Legături – dependențe

Ați depins vreodată de ceva?

sau, poate depindeți încă de cineva??

Să luăm un exemplu simplu: țigara. Câți dintre voi ați fumat vreodată? Câți încă mai fumați?

Știți, deci, ce înseamnă să depindeți de ceva.

De vreo două săptămâni sunt răcită. Am avut așa o răceală de parcă vorbeam dintr-un fund de butoi și tușeam dintr-o hală cu ecou dintr-ală în mai multe profunzimi. Oriunde mergeam eram eu și mormanul de șervețele. Epic.

În salonul unde fac eu dializa de obicei sunt foarte veselă. Am descoperit că dacă ascult muzică atunci când mă deconectează și după pentru o perioadă de 30 minute mă ajută să-mi revin mult mai repede din amețeală. Și așa fac. Când termin dializa, de obicei merg dansând și cântând.

În urmă cu o săptămână răceala s-a agravat foarte tare încât am făcut și febra. Nu mai eram bună de nimic. Mi-a scăzut și tensiunea, am vomitat, eram  legumă.

În momentele alea și un coleg de salon a făcut hipertensiune, s-a agitat și s-a speriat pentru că nu mă mai văzuse pe mine așa rău.

Astăzi, când sunt mult mai bine, am avut o discuție de dimineață:

  • Bună dimineața! Am înviat! am spus eu
  • Bună dimineața! așa îmi place să te văd!
  • Păi învățați de la mine, nu depindeți de mine. Frumos ar fi să-mi ridicați și voi moralul când sunt dărâmată
  • Dar noi de la tine ne luăm energia pozitivă
  • Învățați să v-o faceți singuri, dacă nu o să fiu eu ce-o să faceți?
  • O să fim puțin mai triști.

Dragii mei, avem oameni în jurul nostru cu care ne potrivim ca un puzzle, cu care ne completăm și de care depindem. Are și asta frumusețea ei. Mie-mi place să privesc și să analizez aceste potriviri.

Imaginați-vă doar, cum ar fi, dacă în loc de o piesă de puzzle unde ne potrivim cu doar câteva piese din jur, am fi ca un soare care dăruiește din bunurile lui tuturor celor pe care îi întâlnim?

Reduceri de mărțișor la JAD – doar două zile

Ne-am hotărât să facem reduceri!
 Doar sâmbătă și duminică (25-26 februarie) puteți beneficia de reduceri de 10% la toate produsele din magazin.

Acesta este evenimentul de pe facebook:
https://www.facebook.com/events/257424768037083/


Este perioada cadourilor, când căutăm pentru cei dragi o atenție cât de mică să-i fie mărțișor. Pentru că noi iubim primăvara și cadourile unice alese cu grijă de cei dragi, venim în întâmpinarea nevoilor voastre cu program prelungit tot weekendul. Asta înseamnă că sâmbătă și duminică vom fi aici între orele 9:00-20:00.

Magazinul JAD este primul magazin cu obiecte lucrate manual din Rădăuți. Aici poți găsi decorațiuni de sezon (mărțișoare, coșulețe cu flori, cadouri dragobete etc), cadouri unicat (bijuterii, cutii bijuterii, diademe, suveniruri tradiționale, lumânări decorate, rame foto etc) accesorii nuntă și altele.

Te așteptăm cu drag!

Ce fel de tutoriale îți sunt cel mai utile?

Pentru că îmi doresc de ceva vreme să încep să fac tutoriale, am creat acest sondaj în care vă rog să bifați care mod de livrare este mai potrivit pentru voi. Personal pot face și filmulete, si fotografii și workshopuri dar îmi doresc sa ajute pe cât mai multe persoane.

linkul este acesta

Pentru că e foarte importantă pentru mine părerea voastră, cei care îl completați veți primi o reducere de 10% la prima cumpărătură de la mine. Așa că vă rog să completați adresa corecta de e-mail.

Vă mulțumesc!

Legământul iubirii

Odată, se ducea vorba prin curțile împărăției, că plimbându-se, împăratul a găsit un copil cerșetor. El nu simțise niciodată bucuria de a avea un fiu. Astfel se hotărâse cu mult drag în inimă, singur cum era el, să aibă grijă de baiatul cerșetor.
Iată că, pe zi ce trecea, băiatul se străduia din toate puterile, să-l facă pe împărat cel mai fericit din lume; să nu regrete acum, tatăl său, că, dintr-atâția oameni de pe stradă, l-a ales pe el ca fiu.
Cu timpul, băiatul creștea, făcând mândră împărăția. Tatăl său știa că din acel moment putea să moară liniștit,  mulțumit de ce avea să lase în urmă.
Poveste scrisă de Elisabeth Baciu
Revin iar cu rugămintea, în caz că  știe cineva cum pot să pun linkul de la profilul lui Elisabeth fără să-mi taie numele. Vă rog să-mi spuneți ca să modific.

Acestea sunt mărțișoare realizate pe lemn din cetină de brad, reciclată după Craciun și tăiată felii. Cele cu flori sunt făcute broșe, celelalte sunt pendante care pot fi purtate dupa luna martie.

pret – 10 lei

Produse noi din lut polimeric

http://www.jad-online.com/coliere/360-colier-regal-cu-pendant.html

http://www.jad-online.com/coliere/359-colier-otel-inoxidabil-si-lut-polimeric.html

http://www.jad-online.com/coliere/358-colier-cu-pendant-texturat-argintiu-.html

http://www.jad-online.com/coliere/357-colier-rosu-model-dacic.html

http://www.jad-online.com/produse-statement/356-colier-statement-in-asteptarea-primaverii.html

http://www.jad-online.com/coliere/355-colier-model-inspiratie-dacica.html

http://www.jad-online.com/cercei/354-cercei-texturati-argintii.html

http://www.jad-online.com/coliere/353-colier-floare-in-dar.html

http://www.jad-online.com/inele/352-inel-ciocolata-cu-menta.html

http://www.jad-online.com/inele/351-inel-floare-in-dar-filigranat.html

http://www.jad-online.com/inele/349-inel-floare-in-dar-2.html

http://www.jad-online.com/brose/350-brosa-floare-in-dar-verde.html

http://www.jad-online.com/inele/348-inel-floare-in-dar-cu-baza-argintie.html

http://www.jad-online.com/cercei/347-cercei-regali-2.html

http://www.jad-online.com/cercei/346-cercei-lungi-cu-lut-polimeric.html

http://www.jad-online.com/cercei/345-cercei-lungi-cu-agat-lacrima.html

http://www.jad-online.com/cercei/344-cercei-rosii-model-dacic.html

http://www.jad-online.com/cercei/343-cercei-regali-1.html

http://www.jad-online.com/cercei/341-cercei-gradina-cu-trandafiri.html