3 interdicții care mi-au schimbat viata

No Comments

Diverse

Îți spuneam in postarea anterioara cum a inceput, cum m-am simțit când am fost diagnosticata.

O poți citi de aici

La început, după 2 luni de stat în spital când într-un final am primit diagnosticul, eticheta care avea să mă urmeze toată viața, am inceput sa primesc și “reguli” pentru a trai cu aceasta boala. Sau, cel puțin așa credeau, că respectând regulile urma să trăiesc. Eu cred că doar supraviețuiam.

Privind în retrospectiva îmi dau seama că a fost nevoie de prea plin ca eu sa incep schimbarea radicală ce avea să urmeze.

Dar sa vorbim despre reguli. In primul rand, a fost nevoie să mananc fara sare. Asta se intampla pentru că boala fusese descoperită impreuna cu nefrita lupica.

In momentul când stai în cămin, in clasa a 10-a, vrei sa fii parte din grup, sa fii acceptată. Faptul că la masa in loc de murături aveam legume proaspete ( in afara sezonului), sau faptul că nu puteam gusta din fie chipsuri sau pufuleți pentru că instant mă umflam ca un balonas mă făcea să mă simt outsider, neacceptata, diferita, ciudata. Nu aveam atunci cum sa înțeleg că ciudat e bun. Așa că am dat în extrema cealaltă și am făcut ce am vrut eu. Era acceptat pentru că “eram bolnava” și am scăpat așa de multe lucruri și obligații. Vreți să știți și cât lipseam de la școala?? 🙂

Asta m-a dus pe drumul regăsirii de sine. Pentru că am făcut ce am vrut am testat ce mi se potrivește. Până atunci nu știam cine sunt, ce îmi place, la ce sunt bună etc. Inca fac asta 🙂 adică ce vreau eu.

Știți cum e, fara întuneric nu apreciem soarele. Uneori e nevoie de extreme negative pentru a aprecia la adevărata valoare lucrurile pozitive din viața noastră.

O a doua regula care mi-a schimbat viața a fost că nu aveam voie la soare. Si cred că asta e prima regula pe care am incalcat-o. Teoria spune că persoanele cu lupus fac o iritație pe fata in forma de fluture. Eu mă înroșeam puțin mai tare dar nu făceam complicatii, si îmi plăcea grozav sa joc baschet. Așa ca am jucat aproape zilnic intre orele 15-17:30 când începeau orele de meditație, pe care le dormeam. Așa am învățat eu că regulile pot fi și încălcate. Din păcate, am învățat că există și consecințe. Pe atunci făceam recădere la LES cam o data la 6 luni. Eram o persoana foarte timida, introvertita, nu vorbeam decât dacă scotea cineva cuvintele din gura mea cu patentul.

Iar când făceam recădere însemna să iau de la început tratament cu citostatice lunar, tratament cu prednison iar 12 pastile pe zi. Dar continuăm să încalc regula cu soarele. Îmi dau seama că era singurul mod prin care scoteam frustrarile și energia negativă. Bineînțeles, că ce nu scoteam afara întorceam împotriva mea. Că din acest motiv a și apărut lupus. Dar despre asta in alta postare.

Ce am învățat încălcând aceasta regulă? Că părinții mă iubesc in continuare, că frații sunt oricum frați și parcă primeam și mai multă atenție, care, într-un fel, nu o primisem până atunci.

Câteodată oamenii cer de la ceilalți lucruri poate imposibile, de care aparent nu au nevoie, doar ca sa obțină  atenție  pe care o traduc ca fiind iubire. Nu e nimic rău în asta daca conștientizăm de ce are nevoie sufletul nostru. De cele mai multe ori nu ne trebuie bijuterii, cadouri, flori ci ne dorim să știm că persoanele din jur s-au gândit la noi și la ce ne-ar placea. Și asta de multe ori e suficient.

Ei, la mine nu era și am făcut o boala ca sa mi se dea atenție. Asta am știut să fac atunci.

A treia regula care mi-a schimbat viața a fost regimul alimentar. Aici era vorba despre limitarea cantității de carne, in special. Daca a fost ceva ce aveam tot timpul in casa a fost carnea. Tata fiind și vânător și măcelar, ca hobby-uri, întotdeauna, la orice masa, mâncam carne de tot felul. De multe ori nu aveam și legume pe lângă. Așa că, asta m-am învățat în timp, sa mananc echilibrat.

Faptul că luam multe pastile mă forța cumva să mănânc de 3 ori pe zi, iar pentru că aveam limitate proteinele am învățat să am la masa si o leguma și o salata și o bucățică de carne. Am învățat să nu abuzez de ele.

Extrapolând, in timp m-a ajutat sa caut echilibru în mai multe aspecte ale vieții iar asta m-a dus către dezvoltarea personala, către conștientizare, către o transformare fantastica. Nu a fost ușor, că nu degeaba a durat mai bine de 10 ani, însă a meritat!

De multe ori primim provocări pe care nu le înțelegem, primim momente cu scopul de a învăța. Sunt oameni care nu învață, care trăiesc în negare, și rămân blocați. Dar sunt oameni care învață din greșeli, care schimbă viața lor spre bine folosindu-se de aceste provocări.

De asta și pentru aceștia scriu. Daca reuseste și un om să iasă din negare citind blogul meu mă voi bucura extraordinar. Ca in pilda cu fratele plecat de acasă care se întoarce și e iubit mai mult decât fratele rămas acasă.

Exista o alta cale și îmi doresc să o găsiți fiecare pe cea care funcționează pentru voi. Doamne ajuta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *