Gina Magdici

Textul avea să se numească platonic, sau supravieţuire, însă totul se reduce la riscuri, iar ca să însumez  am rămas la numitorul lor comun. În realitate sunt două domenii din viaţa fiecăruia care trebuie combinate pentru a fi fericiţi, şi anume cel al banilor şi cel sentimental. Iar pentru ca fiecare dintre ele să evolueze armonios e nevoie ca fiecare să-şi asume anumite riscuri. Cei care nu fac asta supravieţuiesc, material vorbind, iar sentimental nu urcă mai sus de bine, nu se entuziasmează, nu se bucură nu se simt minunat. Totul la ei e mai mult platonic pentru că, deseori, le este frică de suferinţă şi le place cuşca, le place orice are limite bine definite, orice nu scapă de sub control.

Orice schimbare înseamnă un mic risc iar cine nu se poate adapta şi cine nu poate primi cu braţele deschise schimbarea rămâne în urmă, suferă, nu evoluează şi are doar de pierdut. Iar eu sunt una din persoanele care a învăţat lucrurile astea prin metode destul de dificile, a fost ca şi cum, mergând pe alee şi privind florile am fost acoperită de-o avalanşă de bulgări, pietre, noroi, şi foarte rar, câte o bucăţică mică de diamant. Am fost nevoită să ies de sub ele, una câte una, mai grele, mai uşoare, mai mici, să ajung sus ca să pot respira aer curat, iar apoi să mă bag din nou în noroi şi să aleg diamantele dintre pietre. Iar ca să nu îmi fie frică mereu să ies afară pentru că e posibil să ma ia pe nepregătite alt maldăr de pietre am fost nevoită sa culeg diamantele şi nu mi-a fost uşor să mă întorc, dar trebuia, ca să pot merge înainte. Uneori trebuie să ne băgăm cu capu-l în rahat ca să învăţăm ceva despre viaţă, nu există învăţături simple sau de la alţii. De la alţii căpătăm doar preconcepţii. Ca să se prindă de noi învăţătura, să o simţim şi să o credem cu toată fiinţa, trebuie să ne asumam un mic risc şi să ne bagam cu mana-n rahat. Iar nu în ultimul rând, trecând prin aşa lecţii, vom reuşi să-i înţelegem pe ceilalţi.

Totul implică risc. Când cineva îşi schimbă serviciul, nu pentru că a fost dat afară ci pentru că are încredere în el şi vrea mai mult e un risc ce ţine de supravieţuire şi e un risc ce determină creşterea, evoluţia unui om din punct de vedere profesional. Dar ca oameni trebuie să evoluam şi din punct de vedere sentimental pentru că altfel vom suferi, ne vom lupta cu suferinţa veşnic şi poate că ne vom minţi că se poate mai rău. Orice merge, cum spunea printr-un film. Vom face orice funcţionează pentru noi ca să ne simţim bine, chiar dacă asta implică să ne minţim singuri că ne e bine, că suntem bine. “Bine” e platonic, “bine” e duşmanul fericirii, “bine” e supravieţuire sentimentala. Şi e păcat să nu vrem mai mult, pentru că ne este frică de suferinţă. Iar a vrea mai mult, sentimental vorbind, înseamnă de asemenea a ne asuma riscuri şi a ne expune de bună voinţă la posibilitaea că s-ar putea să suferim, să ne doară ceva înăuntru pe care să n-o putem explica, poate că o să simţim un nod în gât, sau o piatră pe inimă, sau o să ne exteriorizăm plângând.

Şi e păcat, e păcat să trecem prin viaţă fiindu-ne frică, minţindu-ne pentru că adevărul doare, construindu-ne un culcuş de minciuni doar ca să ne simţim “bine”, ca să nu ne simţim rău, astfel împiedicând orice încercare de a ne simţi extraordinar. Eu m-am săturat să simt platonic, m-am săturat să privesc la maldărul de noroi din spate şi să mă întreb dacă mai este vreo bucăţică de diamant. Dacă ar mai fi poate o găseşte altcineva şi-i va folosi mai mult decât mie. Eu sunt pregătită acum să merg mai departe, pe aceeaşi alee privind florile, expunându-mă la ce îmi mai dăruieşte natura.

Îmi doresc să mă simt extraordinar, să pot face diferenţa dintre rău, bine şi minunat. Aşa că vă doresc  să simţiţi extraordinar, în special vouă, femeilor, măcar acum, de ziua voastră. La mulţi ani!