Gina Agapevine vine priiimavara….

V-am spus acum câteva posturi în urmă că voi dărui azi, în Fierărie, 70 mărţişoare. Le-am dat cu mare drag şi am avut parte de mai multe feluri de reacţii. Sincer să vă spun nu mă aşteptam la nimic, a fost prima (sper să nu fi uitat vreuna) dată când am dăruit ceva fără să îmi plănuiesc reacţii, fără să mă gândesc la ce fel de oameni voi întâlni, şi am avut parte de surprize.

Am avut parte de 5 feluri de reacţii şi anume, de la negativ spre pozitiv, câteva persoane aveau o privire răutăcioasă şi judecândă (sper să existe cuvântul, altfel îl inventez…) şi păreau că se întreabă, în mintea lor, “ce vrea asta?”. O singură persoană se întreba dacă seman cu cei ce vând în trenuri diverse, altfel spus dacă după ce le-am dat trebuie să le plătească şi le-am răspuns că azi toată lumea primeşte cadou, pentru că e 1 martie. Acum cred că ar trebui să trec la cele pozitive, iar prima ar fi o reacţie a unui băiat care a fost simpatic să-mi spună că e primul mărţişor pe care-l primeşte astăzi, m-a făcut să zâmbesc pentru că pe undeva obiceiurile se pierd, dar eu le-am menţinut măcar pentru o seară. Majoritatea persoanelor mi-au răspuns în oglindă, mi-au urat aceleaşi lucruri pe care le-am dorit şi eu lor, şi le mulţumesc pentru asta, dar deliciul serii, a fost doar unul, iar despre el trebuie să vorbesc pe îndelete, aşa că o sa dau “enter” şi o să vă invit la un nou paragraf:

La ultima masă, la care, dacă mă gândesc acum, ar fi trebuit să le dau de la început, rămasem  cu doar 5 mărţişoare. Pe undeva m-am simţit destul de prost, mi-am cerut scuze că nu aveam mai multe, şi le-am urat toate cele bune. M-am întors la masa unde stăteam eu ca să-mi termin berea. Între timp, a venit un băiat dintre persoanele de la ultima masă, fierar, printre altele, şi mi-a dat să aleg între cei doi pumni strânşi. Copiluţul din mine zburda pe câmpii că era undeva ascunsă o comoară şi ţopăia prin tufişuri că … era copiluţ  alintat . Am ales un pumn şi m-am bucurat foarte mult, mi s-a umplut sufletul de primăvară, aşa… pur şi simplu.

Era o fetiţă, este o fetiţă albastră, cu puţin alb şi roz, cu două codiţe împletite şi atât. Şi nici atât, pentru că nu contează, pentru că gestul şi modul în care am primit-o au reprezentat pentru mine ceva minunat, ceva copilăresc, ceva sentimental şi cald, ceva ce nimeni, de vreo 15 ani încoace, n-a mai îndrăznit să facă.

O să o păstrez ca pe-un simbol, o imagine, ca pe-o speranţă. O să o păstrez pentru ca de fiecare dată când o văd să-mi umplu sufletul de primăvară, de bucurie, de copilărie…

Mulţumesc din suflet…

P.S. Dacă vreuna din fetele care erau la masa respectivă aţi intrat aici vă rog să faceţi comandă, dacă aveţi nevoie, de orice pot eu face, cu plăcere vi le voi dărui….