Gina Agapevine vine priiimavara….

M-am trezit, într-un final, şi azi târziu. Furnica a plecat, am o mulţime de treabă şi pot spune asta doar privind în jur sau gândindu-mă la seara trecută când s-au perindat o grămadă de imagini pe senzorul aparatelor noastre de fotografiat.

Şi totuşi… titlul postului de azi vorbeşte despre altceva. Vorbeşte despre câteva acorduri de chitară, de contrabas. Vorbeşte despre melancolie, sau ar trebui să spun ca Damien Rice face asta?

M-am trezit, îmi repet iar, cu gânduri măreţe că azi fac, azi e luni, azi e frumos afară, azi e cer minunat şi vântişor de toamnă.

Şi totuşi, azi e toamnă, azi m-au prins frunzele galbene care cad şi m-au luat cu ele.

Azi mi-e dor de-o cafea amară într-o cafenea franţuzească la vremea adormirii.

Iar ce e mai ciudat e că în starea mea de amorţeală şi de dor, de gânduri hoinare şi idealism, sunt conştientă că toate merg înainte. Nimic nu stă pe loc.

Aşa că hai, la treabă cu mine, e luni