Gina AgapePe drumul vietii cu privire nevinovata si uneori incruntata…

De câteva zile mă obsedează câteva versuri cu furnicile. Când fac treburile pe care le am prin casă mă uită, apoi, când iau vreo pauză revin cu o oarecare violenţă, dându-mi una peste neuronul bezmetic că poate vă spun şi vouă despre ce-i vorba.

O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate

ş-apoi sar direct la

Şi-s grăbită şi-s grăbită
Că mi-i casa ne-ngrijită…

- Ce tot vorbeşti tu acolo soro?
- Neuronule, şezi calm că încep să aud voci, spus-am eu catre mine oarecum hotărâtă şi puţin încruntată.
- Nu auzi nici o voce, în schimb vorbeşti despre furnici de parcă le-ai cunoaşte.
- Neuronule! Şşt!
- Tu n-auzi că sunt reală, priveşte cu grijă când sorbi cafeaua că era să mă înghiţi de vreo două ori.
- Ceee… (mă uit evaziv în ceaşcă).. hm.. cred că trebuie o cafea mai tare..
- Nu-ţi trebuie cafea mai tare, cască ochii spre spuma de la cafea, pe care apropo, ai facut-o cam fierbinte azi şi era să mă pârjolesc puţin.
Buimăcită de atâtea informaţii ma holbez în cească cu toată faţa, de-o fi sau nu măcar mă lămuresc dacă o iau pe căi nebănuite ori ba. Şi nu văd altceva decât o furnică d-aia neagră cu picioarele-n sus de parcă era moartă.
- Da, vezi bine, of, oamenii ăştia. Eu îmi petrec la tine-n ceaşcă dimineţile de ceva vreme însă niciodată nu m-ai observat. Nu ştiu cum sunteţi făcuţi de nu observaţi lucrurile mici decât dacă strălucesc şi-s scumpe.
- Dar le observăm… am zis eu printre dinţi cu voce joasă…
- Da.. şi pe mine m-ai observat, de vreo săptămână încoace.
Mda, m-a făcut să-mi înghit cuvintele şi am plecat spre bucătărie. Am adus o linguriţă după ce am scuturat bine capul să mă asigur că nu visez. Am scos-o din ceaşcă şi am pus-o pe un bileţel lângă monitor.
- Ce bună-i baia de dimineaţă din ceaşcă de la tine. Îmi place mai mult când e cu spumă.
- (înghiţind în sec) Adica tu te speli în cana de unde eu beau? Chiar nu ai treaba? Poveştile, poeziile, toate scrierile în care se povesteşte despre voi ne învaţă că nu aveţi timp de stat, mai ales nu în ceşti cu cafea şi sub nici o formă în fiecare dimineaţă.
- Păi ce-ţi spuneam eu mai devreme, nu ne cunoaşteţi. Aşa făceau şi încă mai fac cele bătrâne că atât ştiu. Noi, cele tinere, n-am pus până acum mânuţa pe vreo firmitură de pâine. Ce tot atâta muncă, bărbaţii ăştia ce-au de făcut? Să muncească şi ei. Noi ne petrecem dimineţile relaxându-ne..
- Da, în ceaşca mea!
- După amiaza mergem şi ne aranjăm, ne pudrăm mânuţele, ne dăm cu ceară pe corp, să fim frumoase când vin bărbaţii seara acasă de după o zi de cărat mâncare. Facem şi plajă din când în când, doar să nu fie zi caniculară ca-n imaginea ta.
- Pai imaginea aia e acolo pentru că poezia despre voi ma lovea-n fiecare zi ca o caniculă.
- Nu contează asta. Chiar mă enervez câteodată, în zilele alea, că celelalte furnici mai viu colorate stau la soare fără nici o problemă. Ele nu se înfierbântă aşa tare ca noi. De bătut nu avem cum să le batem că-s mai mari şi ne rup de la mijloc. Ce putem să facem e să ieşim toate să chemăm ploaia. Dacă noi nu ne putem face mai frumoase, nici ele să nu fie!
- Dar de înmulţit vă mai înmulţiţi?
- Deocamdată tot cele mai bătrâne depun ouăle, noi mai avem timp. Nu vrem să ne stricăm corpul de pe acum. Ai văzut cum arată o furnică ce urmează să facă asta?
- Mmm.. nu..
- Tocmai! E urâtă, e mare. Noi trebuie să fim frumoase! Şi acum mă scuzi, probabil ne vedem şi mâine dimineaţă, trebuie să plec la masă.
- Ce-ai zice dacă mâine stai într-o altă ceaşcă, să pot bea liniştită?
- Dacă nu-s eu vine alta, aşa ca ma preferi pe mine. Şi-n plus, cum altfel fără mine să mai scrii povestiri pe blog? Ai nevoie să vin.
- Na, bine, ideea n-ar fi rea. Atunci o să îţi fac separat licoarea pentru baie.

Şi-a plecat iar eu am rămas cutremurată dându-mi seama că nici furnicile nu mai sunt ce erau…