Posted by Gina | Posted in Fanteziile neuronului | Posted on 02-09-2009
Eram singură ascunsă-n capătul autobuzului și mă înfruptam cu plăcere din povestirile pe care le citeam într-o revistă. Un omuleț spunea despre munca lui că e o joacă, o activitate de care se bucură în fiecare zi. Răsfoind mai departe am găsit căsuțe cu acoperiș verde. Mult îmi doresc să pot sta pe acoperișul casei mele, să-mi beau cafeaua și să rămân în mijlocul unei multitudini de culori și parfumuri care să mă îmbie spre o nouă minunată zi.
La un moment dat mirosul din mașină a început a-mi lovi plămânii cu putere încât stomacul începu a se zvârcoli și nu mai reușeam să mă bucur de profunzimea istorioarelor.
Privind în jur a început să mă apese faptul că eram singură. Bancheta din spate mai susținea doar rucsacul meu iar scaunele din fața mea erau goale. Mă așezasem acolo cu gândul că o să citesc sau o să dorm pe drumul spre casă dar starea pe care o căpătasem nu-mi mai permitea nici una din ele.
Atunci porni ritmul, unul dintre acelea care te transpune imediat în altă parte, chiar și pentru câteva secunde, destul încât să zâmbești involuntar.
De obicei, pe noi, femeile, orice miros, gest, intonație, în cazul meu ritm, ne trezeste o amintire, sau, cel mai des un sentiment, în funcție de legătura cu trecutul. De exemplu, dacă într-un loc miroase a prăjitură cu nucă, dintr-aia de care făcea bunica atunci când eram micuțe și care ne plăceau așa de mult, locul ăla ne va crea o stare de bine, iar pofta pentru acele dulciuri o să rămână o perioadă, că așa suntem noi, pofticioase 
Dar să revin la ritmul meu. Era o melodie pe care nu o am, care-mi place de mult timp și mi-e atât de dragă încât m-a trimis imediat în pădurea din textul anterior, în locul unde de fiecare dată când merg toate-s vesele sau devin vesele într-o fracțiune de secundă. Atunci l-am văzut, stătea mai în față cu trei scaune și dădea din cap în același ritm. Era și el în pădurea mea fermecată.
Și mi-am dat seama că nu eram singură, că dacă știu unde să privesc o să găsesc mereu pe cineva care să simtă la fel. Privind în altă parte decât în revistele și povestirile altora am reușit să-mi creez propriile povestiri și iți spun sincer că e cel mai minunat sentiment din lume.
