Gina AgapePe drumul vietii cu privire nevinovata si uneori incruntata…

E un singur răspuns la întrebarea asta şi anume vor să fie iubite, să se simtă iubite şi înţelese, apreciate, iar asta nu doar prin fapte ci şi prin vorbe.

Este o mare diferenţă între bărbaţi şi femei, care-şi spune cuvântul adeseori într-o simplă discuţie, şi anume că femeile vorbesc despre sentimente iar bărbaţii despre fapte. De aici pornesc multe neînţelegeri.

Se spune că bărbaţilor le trebuie sex şi mâncare ca să fie fericiţi. Dacă e sex pentru ei înseamnă că-s iubiţi iar dacă e mâncare înseamnă că cineva se gândeşte la ei şi are grijă să le fie bine. Aş mai adăuga şi faptul că bărbaţii au nevoie şi să fie ascultaţi şi înţeleşi, ca să existe o relaţie strânsă şi asta se poate doar între barbaţi şi femei. Dacă asistaţi la discuţii între barbaţi o să vedeţi că toată decurge cu glume, aluzii, râsete sau nervi. Aşa discută ei cel mai des.

Ei sunt însă foarte firavi,  mai sensibili (cel mai des) decât femeile, dar îşi inhibă adeseori această latură pentru ca ei trebuie să fie bărbaţi, idee indusă din moşi strămoşi, de religie şi orice alte surse, şi nu îşi descoperă latura sensibilă decât în faţa celei/celui  în care au încredere deplină că nu îl vor răni sau ridiculiza.

Şi acum să trec la ce vor femeile şi de ce se exprimă toată povestea în majoritatea cazurilor prin bani sau bunuri materiale.

Ce trebuie neapărat să ştiţi este că bărbaţii se schimbă foarte greu şi chiar  ţin cu dinţii de ale lor bube doar de dragul rezistenţei la schimbare şi a unei oarecare (mai mică sau mai mare) mândrii în timp ce femeile sunt ceva mai puţin rezistente şi se modelează adeseori după bărbaţii lor, lucru care nu le este întotdeauna benefic.

Femeile au nevoie de dragoste, iubire la nivelul mentalului pe care s-o simtă cu fiecare por.  Ele nu pun accentul foarte mult pe fapte ci în primă instanţă e cuvântul. El nu costă bani, nu necesită efort fizic foarte mare însă solicită ceva mult mai preţios pentru ei şi anume să-şi deschidă sufletul, să-şi dezvăluie latura sensibilă şi vulnerabilă, să devină mici în timp ce femeia de lângă ei creşte şi are putere asupra sufletului lor. Chestia asta e groaznic de greu de făcut pentru că aşa ar accepta că nu ei deţin controlul, chiar dacă într-o relaţie nu e vorba despre control ci mai mult despre colaborare, iubire şi înţelegere.

Şi atunci femeia, care se adaptează mai uşor, cere bărbatului ceva ce-i este mult mai uşor să ofere, şi anume bani, lucruri ce se cumpără cu bani, etc. Şi aici bărbaţii ar trebui să recunoască faptul că cel mai uşor le este să facă asta pentru că aşa nu e nevoie de timp să le asculte, nu e nevoie să-şi deschidă sufletul, nu e nevoie să facă nimic din ce le este greu, trebuie doar ceea ce ştiu deja să producă şi anume bani.

Iar pentru că într-un final banii nu reuşesc să le umple lipsurile sentimentale încearcă şi alte variante care aparent le împlinesc şi înseală, că poate sexul le va satisface nevoia cruntă de iubire şi înţelegere, dar nici asta nu se întâmplă.

Şi mai departe, ca un drog, continuă aceeaşi căutare a împlinirii, a înţelegerii însă mereu pe drumul greşit pentru că într-un final banii sau sexul nu vor completa lipsurile femeilor, ele vor avea nevoie în continuare de discuţii, de deschidere, de suflete calde.

Absurditatea, totuşi, constă din faptul că femeile sunt criticate în continuare. În fond ele sunt cele care duc pe umeri o casă, care au grijă de copii, care fac aproape tot ce ţine de înţelegere într-o familie pentru că bărbaţilor le este greu să spună un cuvânt din suflet, pentru ca aşa vor fi vulnerabili. Femeia este criticată că are nevoie să fie înţeleasă, ea renunţă şi cere bani că na, aşa poate le este mai uşor, dar nu, că acum e criticată că e materialistă şi că înşeală.

Femeia se modelează ca să-i fie mai uşor bărbatului şi tot ea este cea care nu face bine. Femeia nu primeşte ce are nevoie şi atunci cere ce i se poate da ca să se simtă înţeleasă macar pentru o clipă şi nici aşa nu-i bine. Femeia se zbate continuu pentru un strop de fericire şi se amăgeşte cu o floare dar nici asta nu-i bine, pentru că bărbatul nu-i vede sensul.

Fiecare priveşte prin propria fereastră nevoile celuilalt, sau prin egocentrism calităţile celuilalt care aduc beneficii propriei persoane şi critică în loc să înţeleagă, pentru că-i mai simplu.

Apoi nu vreţi voi, bărbaţi, ca femeia să vă dea tot şi să nu ceară nimic pentru fericirea ei?

Azi o să vă scriu nişte povestiri pe care nu mă gândisem deloc să le public arătând cu degetul, aşa că o să încerc să generalizez iar dacă este vreunul dintre voi care se simte subiect aici e o pură coincidenţă. Sincer mă îndoiesc că acei respectivi despre care o să vorbesc citesc prostioarele scrise de mine acilea.

Până acum am cunoscut câţiva oameni, mai mult sau mai puţin artişti, mai mari din punctul lor de vedere şi din al meu până la un anumit moment, când mi s-au lărgit orizonturile. Firavă şi sensibilă, cum mă ştiţi unii dintre voi, mai a dracului sau rea de gură, directă, cum mă ştiţi alţii, sau în toată splendoarea, cum mă ştiţi foarte puţini, apreciez oamenii. Adică mai întâi e omul, e caracterul, şi abia apoi talentul său, creaţiile sale. Întâi de toate e sufletul care e bun sau rău şi de care ajung să-mi dau seama destul de repede. Şi trebuie să spun că majoritatea-s bune, doar că au luat-o pe căi greşite şi se luptă cu viaţa în loc să se bucure de ea, dar asta e altă poveste.

Spuneam despre unii artişti mai sus, iar într-un post anterior cum că “Nimeni n-ar trebui să aibă dreptul sau capacitatea de a ne ridica pe adieri de cântec şi apoi de a ne coborî în străfundurile mizere ale dezamăgirii.” Chestia asta se întâmplă destul de des, cel puţin mie. Sunt câţiva oameni în industria muzicii, şi nu numai, care au reuşit să mă facă să simt cele mai nebănuite sentimente într-un singur cântec, mi-am deschis sufletul în faţa acordurilor mai mult decât în faţa oricărui altcineva şi am iubit nuanţele ritmice, am iubit tot. Doar că asta se întâmpla înainte de a cunoaşte omul.

Când am început să cunosc persoana mai de aproape, să aflu cum lua versurile altora şi nu le menţiona sursa, să schimb două vorbe, să aflu şi alte păreri, să descopăr defecte care din punctul meu de vedere sunt imorale, să vorbesc cu ei direct şi să ajung să nu-mi mai doresc asta vreodată am început să mă întreb de ce. De ce sunt oameni care te fac să îţi deschizi sufletul în faţa talentelor dar apoi te fac să te simţi mizer din cauza unor idioţenii. Ei n-ar trebui să aibă capacitatea asta. Şi m-am mai întrebat de ce sunt oameni care promovează aşa de frumos cultura însă în dedesubturi sunt pedofili (da, am cunoscut şi de ăştia). Mi-e scârbă şi asta mă face să nu mai iubesc nici ceea ce creează, nici ceea ce promovează, cultural sau nu.

Apropierea de ceva ce mai demult iubeam m-a determinat să cunosc şi într-adevăr, majoritatea nu mi-au înselat aşteptările, majoritatea au avut în suflet aceeaşi căldură din voce şi din versuri, acelaşi suflet mare care mi-a captat simţurile, însă în aceeaşi măsură au fost alţii care m-au dezamăgit în moduri groaznic de josnice.

Mă bucur mult totuşi, de acei care, procentual majoritari, sunt ceea ce par a fi şi chiar mai mult de atât, mai buni, sunt oameni la care descopăr cu fiecare ocazie încă ceva bun.

Some people are stupid but some others are waaay out of line…

And don`t forget that there are men that think like women and you just can`t understand them. If you talk to them they will understand something way to different.

Nimeni n-ar trebui să aibă dreptul sau capacitatea de a ne ridica pe adieri de cântec şi apoi de a ne coborî în străfundurile mizere ale dezamăgirii.

Oamenii care copie frumos nu ar trebui să fie ridicaţi în slăvi. Până şi casetele originale pline de praf au mai multă importanţă decât cd-urile noi formate din dubluri.

Sunt oameni care simt frumos dar au caractere infecte. Şi-i păcat.

Adică pentru mine e bine că plec, voi probabil mai economisiţi timp având în vedere că nu mai apuc să scriu. Sunt părţi bune pentru toată lumea.

Am revenit la calculatorul meu scump şi drag, am vreo 2 texte de făcut azi, mai urgente aşa, şi diseară iar plec. Cu siguranţă de la cabană o să revin cu poze şi istorioare.

Ce-mi pare rău e că nu am apucat să le fac poze puiuţilor de tigri care au fost născuţi la grădina zoologică din Radauţi ca să vi-i arăt. Erau 3 scumpi puşi pe şotii, doar că ieri am aflat că au fost daţi şi că vor aduce alte animale în loc, pe care nu le aveau aici.

Un sfârşit de săptămână frumos vă doresc, poate până în seară o să upgradez postul ăsta cu o imagine grăitoare, dacă am timp.

Sunt în Iaşi, nu port laptop chiar dacă-i la modă şi am alte treburi. Aşa ca nu mai apuc să scriu, dar o să revin cu subiecte proaspete cât de curând.

Se deschide un nou local în Iaşi care e menit să dăruiască un plus de cultură şi savoare vieţii cotidiene.

La debut, care va fi vineri la ora 21, vor canta Excentric Blues Band. Îmi doresc să merg însă nu ştiu dacă reuşesc. Personal sper să devină un fel de Fierarie cu evenimente la fel de inedite sau poate chiar superioare, dacă se poate aşa ceva .

Iaşul merită un astfel de local, din partea mea toate succesele. Mai multe informaţii găsiţi pe altiasi.ro.