Felicitări!

discuție:
-Arată foarte bine!
-Mulțumesc, trebuie să i le trimit domnului doctor
-Mai ai puțin și ți le scoate, nu?
-Nu.. am abia 3 luni de la operație
-Da? Arată foarte foarte bine! Cine te-a operat?
-domnul doctor Cozma, din Iasi
-felicitări! s-a recuperat foarte bine! multă sănătate!
 
 ghici ghicitoarea mea 🙂
cine a crezut că am un an de la operație?
Nu că ar fi important…
🙂

Cum un cuvânt frumos îți poate schimba ziua

images4UDNKMPK

 

Puterea cuvintelor..

De multe ori vorbim despre asta. Sunt studii făcute despre ele, despre energia pe care acestea o poartă cu ele sau o au asupra noastră.

Cred că orice om are perioade când e nervos, supărat, stresat etc. Bine că sunt unii parcă permanent așa, dar textul ăsta nu este despre ei, ci despre cei care fie trec prin ceva, sau poate doar s-au trezit aiurea.

Azi dimineață eram într-o astfel de stare ajunsă într-un punct culminant. Cred că s-au adunat câțiva drăcușori de ceva vreme și nu am reușit să îi dau afară. Mă gândeam că am nevoie de o sesiune la sacul de box, că nu am avut cum să fac asta cât am avut cârje. Aveam deja planul făcut pentru după masă: aveam de gând să îmi pregătesc mp3-ul cu Nightwish și să descarc tot lovind cu toți nervii în “toți care m-au enervat în perioada asta”. Cu ghilimele pentru că sacul înlocuiește mulți și multe. Am ajuns la dializă, mi-am luat cafeluța, m-am așezat pe scaun lângă măsuța din hol și am început să citesc știrile. După ce au început să apară restul pacienților și am terminat cafeaua, am mers la persoana responsabilă cu mâncarea să comand meniu extra pentru că e foarte bună.

Atunci s-a întâmplat, ea, Roxana, mi-a spus că arăt foarte bine azi. Eu care mă simțeam ca muma pădurii, plină de nervi și drăcușori, primisem un compliment la care nu mă așteptam și care a fost ca o infuzie de energie pozitivă. Parcă mi-a luminat ziua, eram într-o gaură neagră în care acum se întrevăd niște raze de soare.

Probabil că tot voi avea sesiunea cu sacul de box, unele sentimente au nevoie să iasă, dar nu va mai avea aceeași intensitate.

Vedeți voi.. cuvintele sunt foarte importante, cuvintele spuse sincer, cuvintele spuse cu drag, complimentele cât de mici.

Mulțumesc Roxana.

The listserve – una dintre cele mai bune decizii din ultima vreme

quill-175980_640

Dacă ai avea posibilitatea de a vorbi unui numar de 1  milion de oameni, ce le-ai spune?

Asta e întrebarea de la care au pornit cei care au facut site-ul, sau cel/cea care a facut acest site: The listserve

Ce ai de făcut? e foarte simplu!

Îți înscrii adresa de e-mail pe site și vei primi în fiecare zi câte un mail de la cineva care a făcut același lucru ca și tine, iar poate într-o zi vei avea și tu șansa de a trimite un mesaj în toată lumea. 🙂

Mulțumesc lui Sergiu Dan Petru Barbus pentru sugestia de pe facebook. Și acum să vă povestesc de ce e o alegere așa de bună.

Am 3 săptămâni de când primesc câte un mail în fiecare seară. Primele zile nu prea am citit. M-am uitat la titluri, care mi-au părut interesante le-am frunzărit. Nu știam la ce să mă aștept, asta e clar. Dar după o săptămână și ceva, într-una din zile când nu aveam ce face le-am luat de la capăt și le-am citit pe toate pe care le primisem până atunci.

Am găsit în ele întrebări pe care ar fi bine să ni le punem măcar o dată în viață, o poveste a cuiva care nu mănâncă carne dar nu-i plac legumele :), adolescenți dornici să înțeleagă scopul lor în viață. Unii au trimis sugestii, unii povești de viață, alții bucăți de istorie pe care nu le găsești nicăieri.

E ca și cum aș merge la bunicul care mi-ar povesti despre război, cum a fost, ce a făcut, ce a învățat de acolo. Chiar aseara am primit povestea unui om din prima generație de indieni-americani. Încă nu am citit-o, e puțin mai lungă și îmi doresc să o savurez.

Toate povestirile din mailuri sunt pentru mine ca legumele și fructele crescute în grădină, comparativ cu cele forțate care nu au nici un gust. Sunt un deliciu.

Vă invit și pe voi să vă înscrieți.

 

 

Rudolf the violet nose reindeer

clown

O nouă aventură mi-a bătut la ușă, și, cum nu pot rezista tentației, m-am ales cu urmări.

Dar, să vă povestesc și detaliile.

Știți ce e ăla violet de gențiană?

Nici eu nu știam până de curând. Eu am imunitatea slăbită de la vreo două diagnostice de pe biletele mele de ieșire din spital: Lupus Eritematos sistemic și Transplant renal de la donator viu (mama), pentru care iau pastiluțe care-mi scad puterea de apărare a organismului. Drept urmare, am reușit să prind de piciorușe o bacterie. Această bacterie s-a stabilit într-una dintre nări. În două zile s-a  transformat într-un balaur care mă durea. Având experiența în spate mi-am dat seama că nu e o simplă iritație și am mers la medic.

Am mers la ORL apoi la dermato și am primit tratament.

Doctorița de la dermato avea un cabinet  luminos, plin cu orhidee înflorite, frumos și divers colorate, superbe. Am stat de vorbă cu ea, m-a consultat și mi-a dat să iau 2 feluri de pastiluțe și 2 soluții.  Una este o cremă care să înmoaie crusta formată și cealaltă, fantasticul violet de gențiană, care era menit să dezinfecteze și să oprească usturimea.

Șiiii am făcut ce a spus medicul.

Șiiii acum am nas mov.

Soțul meu inventează glume cu Rudolf.

Hai să înveți să zbori!

Când mergem în pădure să căutăm un brad?

Purple nose, purple nose (cântat pe melodia lui Prince)

Asta din ce-mi amintesc de ieri.

Vă dați seama că nu puteam în situația asta să țin discursul despre „minciuni”, că ăsta era subiectul de azi, și să mă filmez să-l vadă tot internetul. Așa că l-am amânat.

Ca să mă informez am intrat pe internet și am căutat să aflu cum se poate curăța după tratament. Și am dat peste un forum pentru mămici. Acolo spuneau mamele că își dăduseră copiii pe toata fețișoara cu această soluție. Deodată mintea mea a început să producă fețe de copiluți move, am început să râd și m-am relaxat. Ce am eu e în regulă 🙂

Soluția cea mai viabilă însă, ar fi să ajut pielea să se regenereze.

Deci răbdare, antibiotic și cremă cu arnică.

 

why so much hate?

13737621_1065679023519103_3248377653601249259_o

It’s not hate. It’s the simple fact that you can ask yourself if you are stupid in some situations, when you’re down you usually do that.

In that moment, thinking about people running around chasing pokemons and visualising this fact may make you laugh. Laughing you’re body relaxes, endorphine is pumped and you will feel so much better.

It’s not hate, it’s just a way to relieve yourself of guilt, or just make yoursefl feel better.

Pokemon go can be very good for people that really need to move their ass from their chairs.

 

cicalacacicabum

033_iluzii

ai avut vreodata o zi cand te-ai trezit foarte devreme fara sa sune ceasul?

eu am avut

si-n acea zi am fost foarte fericita, si am avut un cuvant blocat in minte : Cicalacacicabum.

a fost una din zilele alea cand am fost fericita fara motiv. Tu ai dintr-astea?

personal, in astfel de momente imi doresc sa ii determin si pe altii sa fie fericiti, sau macar sa rada putin. Chiar daca vor rade de mine 🙂

parca nu e fericirea deplina daca nu zambeste si sotul, sau prietenii, macar pentru cateva secunde

🙂

fotografie luată de aici 

Alcoolul din oameni

primeart_156

 

Statisticile spun ca noi, ca romani, suntem printre primii 10 cei mai mari consumatori de alcool din lume.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a facut un studiu in 2014, conform caruia Romania a iesit pe locul 5 din 194 de tari. La noi se consuma 15.1 litri de alcool pur pe cap de locuitor intr-un an.

Nu stiu ce parere aveti voi despre asta dar eu ma intreb cateodata cum s-a ajuns aici. De aceea, va rog sa-mi permiteti sa va spun care a fost efectul acestei dependente asupra vietii mele.

In adolescenta imi amintesc foarte clar o discutie. Poate din cauza ca se intampla in fiecare seara :

Tata, hai ca ti-am facut patul si adormi la televizor

(tata, stand in scaun, cu ochii pe jumatate inchisi) Nu, ca nu mi-e somn

Tata, hai sa te bagi in pat

(miscandu-se putin parca sa se dezmeticeasca) Nu merg, ma uit la meci.

Apoi urma un schimb de replici intre mama si tata pe care nu as vrea sa-l redau aici, finalizandu-se cu tata ori in pat, ori in beci, unde tinea vinul.

Aceeasi poveste era in fiecare seara, cel putin in vacante cand eram eu acasa. La prima vedere nu pare cine stie ce, dar tocatura emotionala si faptul ca nu invata nimeni din greseli pentru mine au fost foarte dificile si atarnau greu.

Si totusi, nu a fost dintotdeauna asa. Imi amintesc cu drag serile cand jucam sah la lumina lumanarii, de zilele cand repetam colinde, de diminetile cand ne trezeam devreme ca sa fotografiem rasaritul.. Imi amintesc cu drag zilele cand imi explica ce crengute se curata din copaci, sau cand mergeam in padure dupa ciuperci..

Insa, fratele meu mai mic nu a mai prins aceste zile bune ale lui. El isi aminteste doar certuri.

Singura solutie pe care am gasit-o cand lucrurile au continuat sa degenereze si il recunosteam din ce in ce mai putin a fost sa-l sun dimineata. Pentru ca atunci, intre orele 6 si 8, era singura bucata din zi cand il prindeam cat de cat lucid, cand vorbea coerent. Nu conta ca pana la amiaza uita ce a vorbit cu mine, macar stiam despre el, stiam ca e bine in felul lui.

Ma gandesc, totusi, ca noi am avut noroc. Am avut un tata bun, atat cat a fost. Vecinii mei, insa, nu au aceeasi soarta.

Acum, in Radauti, noi stam in curte comuna cu un bunic de 80 ani. El are doi baieti vitregi. Unul dintre ei e alcoolic. Nevasta acestuia vine deseori si doarme la bunic, impreuna cu cele doua fete ale lor, pentru ca tatal bea si le bate. Din ce stiu eu pensia mosului se cam duce pe alcoolul lui din fiecare zi. Si pentru ca “unde-s doi puterea creste” si mama acestora bea din cand in cand si mai sustrage din banii mosului.

Intr-o vreme, cand nu ne cunostea prea bine, acest fiu ratacitor si abuzator venea la noi in curte de parca ar fi fost la el acasa, facea scandal, tipa, ameninta. L-am vazut o data ridicand mana la batran. Degeaba i-am explicat cu vorba buna ca nu mai este casa lui si sa nu mai vina beat in curte ca nu a inteles pana intr-o seara cand am chemat politia. Doar asa l-am determinat sa stea departe, macar asa stim ca nu ne face probleme si ca intr-un fel, acesti copii, macar ei, sunt protejati in interiorul curtii noastre.

Astfel de oameni s-ar parea ca nu inteleg altfel.

Uneori ma gandesc ca poate nu au fost iubiti destul, sau poate nu stiu ce inseamna iubirea, sau poate ca pur si simplu nu au niste norme morale dupa care sa se ghideze, niste principii. Sau poate ca sunt doar amestecate.  Nu stiu. Mie mi-a fost greu sa vorbesc despre acest subiect, celor care beau probabil le este si mai greu.

As vrea sa va mai povestesc despre sevraj, pentru ca am avut ocazia sa vad cum se manifesta si am ramas destul de marcata.

Cand am fost in spital cu piciorul, o batranica de 92 de ani a fost internata pentru operatie. Prima zi se putea vorbi cu ea, povestea despre nepoti, copii, casa ei, despre cum s-a lovit la picior. Dupa 2 zile timp in care nu a mai avut parte de acel paharel, pentru ca de atat este nevoie sa devii dependent, un paharel de 40 ml in fiecare seara, a inceput sa faca scandal. Protocolul spitalului este sa le lege de pat pe persoanele care intrau in sevraj, pentru ca erau putine infirmiere la prea multi pacienti.

Aceasta batranica s-a dezlegat de vreo 4 ori in fiecare noapte, tipa din 10 in 10 minute. La un moment dat s-a dat jos si mergea in 4 prin salon, riscand fractura deschisa. Dupa asta si-a desfacut pampersul, a imprastiat tot pe tot patul si cand au venit infirmierele, foarte mandra de ea a spus:

Ei, eu am muncit aici, voi ce-ati facut?

Ce mi-a ramas totusi intiparit in minte era dualismul cu care vorbea. Din 10 in 10 minute repeta intr-una aceleasi cuvinte cu o voce duioasa de bunica:

Haaai bunica si ma ajuta, haaaai fie-ti mila de mine, adu un cutit si taie atele astea (fasele cu care era legata de pat)

Si apoi, cand vedea ca nimeni nu o ajuta :

Curva dracului!

Pe infirmiere le zgaria, le musca, le injura. Toate din cauza unui paharel cu alcool. Un paharel luat constant in fiecare seara. De atat e nevoie.

Dupa ce am plecat din spital am inteles ca au tinut-o pe batrana in perfuzii 2 zile ca sa spele organismul sa tina anestezia.  Dupa operatie si-a scos acul de la perfuzie, a imprastiat sange pe tot patul. Groaznic!

A fost foarte dificil pentru mine sa vad  persoane in astfel de situatii.

Asta m-a determinat sa fiu mai atenta la oamenii din jurul meu, la oamenii dragi mie, pentru ca e un pas foarte mic de la a bea de placere la a bea de nevoie.

Imi cer scuze daca am scris despre un subiect prea greu, dar aceasta este realitatea in care traim multi dintre noi si cred ca ar trebui sa facem ceva pentru a preveni asta.

E nevoie macar sa devenim mai constienti, mai atenti la ce bem, cat bem si la cat beau cei de langa noi, si mai important, cu ce ganduri beau. Pentru ca felul cum gandim despre bautura cred ca porneste abuzul si creeaza dependenta.

 

Fotografie luata de aici